Incredibil: liderii Ligii I sunt pietoni
0Circa jumătate dintre fotbaliştii aflaţi în lotul echipei care conduce detaşat clasamentul nu deţin, momentan, autoturisme personale. În ciuda rezultatelor excelente obţinute în cele 12 runde de până acum, jucătorii gălăţeni au rămas modeşti în afara gazonului.
Codaşi la fiţe, fruntaşi în clasament. Cam aceasta pare a fi situaţia la Oţelul Galaţi. Dovadă? O situaţie aproape incredibilă: în vremuri în care pentru fotbalistul român de top e de neconceput să nu aibă în dotare şi o supermaşină (a se citi „aspirator de femei"), aproximativ jumătate dintre fotbaliştii aflaţi sub comanda lui Dorinel Munteanu nici măcar nu deţin maşini personale! Asta în ciuda faptului că unii dintre ei au în palmares câteva sezoane bune petrecute în primul eşalon. Printre ei se numără şi internaţionalii de tineret Cornel Râpă şi Ionuţ Neagu, dar şi Silviu Ilie, Laurenţiu Petean, Samuel Cojoc, Enes Sipovici şi John Ibeh, care ajung la antrenamente cu taxiul şi uneori chiar cu mijloacele de transport în comun.
Veteranul Paraschiv, excepţie de la regulă
Nici tinerii Gabriel Abraham, Sorin Cucu sau Robert Elek nu posedă permis de conducere, situaţie în care se află şi ex-stelistul Răzvan Ochiroşii. Acesta îşi cumpărase, la un moment dat, un Infiniti FX, second hand, de la unul dintre colegii săi din Ghencea, Gabi Boştină, însă în cele din urmă a renunţat la maşină. La polul opus se află veteranul Gabi Paraschiv, care conduce în acest moment un Range Rover în valoare de circa 80.000 de euro.
Răduţ şi Alex Piţurcă, „regii" Ligii I
În antiteză cu tinerii jucători ai Oţelului, stelistul Mihai Răduţ este posesorul unor maşini care ar stârni invidia oricui. Astfel, mijlocaşul de 20 de ani conduce un Audi A8, dar şi un Range Rover, care valorează împreună aproximativ 200.000 de euro!
Alţi jucători din Liga I care conduc maşini foarte scumpe sunt atacanţii Alex Piţurcă (Universitatea Craiova) şi Yssouf Koné (CFR Cluj). Fiul fostului selecţioner deţine un superb Porsche Cayenne, ediţie de lux, în valoare de 160.000 de euro, în timp ce clujeanul are „doar" un Porsche Cayenne GTS, care costă 125.000 de euro.
Câștigă 1.500 - 2.000 de euro pe lună
Oţelul a reuşit să devină lider al Ligii I cu o echipă formată îndeosebi din jucători crescuţi în propria pepinieră. Toţi încasează la un loc cât un singur fotbalist mai bine plătit de la CFR Cluj sau Steaua, titularii având în medie contracte de 1.500 - 2.000 de euro pe lună, fiecare. De asemenea, unii jucători cu salarii mai mari, de circa 60.000 de euro pe an, precum Gabi Paraschiv, au solicitat reducerea contractului cu 30 la sută, pentru a ajuta clubul.
Gigi Becali: „Dorinel e un dobitoc"
Latifundiarul din Pipera s-a lansat într-un nou atac la adresa antrenorului Oţelului, Dorinel Munteanu, care a spus că Steaua n-are şanse la titlu. „Trebuie să fii foarte dobitoc să spui aşa ceva", a tunat Gigi Becali. „Declaraţia mea dinaintea meciului Steaua - Pandurii a fost interpretată greşit. Eu n-am intenţionat să ironizez clubul din Ghencea. Am spus că nu mă interesează ce se întâmplă în curtea altor cluburi. Oricum, nu-mi face nicio plăcere să vorbesc despre Gigi Becali", a replicat Dorinel Munteanu.