Încă un român a ajuns în funcţie de conducere în sportul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Morariu va fi din luna septembrie membru CIO
Octavian Morariu va fi din luna septembrie membru CIO

După ce în urmă cu câteva zile a aflat vestea că va deveni începând din luna septembrie membru CIO, Octavian Morariu a mai primit o veste bună. În urma congresului de la Stockholm, şeful COSR a fost ales preşedintele Federaţiei Europene de Rugby.

Înainte de a fi ales preşedinte al Federaţiei Europene de Rugby, Octavian Morariu fusese vicepreşedinte al acestui for, dar experienţa acumulată de-a lungul timpului şi realizările sale de până acum au contat decisiv pentru alegerea sa ca şef al rugby-ului european.

Morariu a fost ales de membrii FIRA-AER cu 255 de voturi pentru din cele 301 de voturi exprimate (14 abţineri şi 32 împotrivă). Vădit satisfăcut pentru acest succes, Morariu s-a bucurat, însă, moderat în public. „Sunt onorat şi bucuros, dar în acelasi timp îmi dau seama de responsabilitatea mare pe care o am, cu atât mai mult cu cât vorbim de familia mea - rugbyul. Dedic această alegere tuturor jucătorilor, antrenorilor şi conducătorilor din rugbyul românesc.”

Şeful COSR va avea un mandat de trei ani şi jumătate în fruntea Federaţiei Europene de Rugby şi îl va înlocui pe fostul preşedinte, francezul Jean Claude Baque, care a demisionat.

CITIŢI ŞI:

Octavian Morariu, printre cei nouă candidaţi pentru a deveni membru CIO

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite