Încă un rând! Medaliații de la Jocurile Olimpice își fac parc de mașini. Când vor primi noile automobile
0După ce sportivii medaliaţi la Jocurile Olimpice au primit câte unul sau două autoturisme Hyundai din partea lui Ion Țiriac, imediat după încheierea competiției de la Paris, aceștia vor mai fi recompensați și de sponsorul oficial al competiției, partener cu COSR.
Mihai Covaliu, preşedintele COSR, alături de Edit Târcolea, director general Toyota România, au anunţat modelele Toyota Hybrid pe care le vor primi sportivii medaliaţi la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Cei 16 medaliaţi ai Team Romania vor fi recompensaţi cu câte o maşină Toyota, astfel:
*C-HR Hybrid pentru cei cu două medalii: David Popovici (înot, aur şi bronz), Simona Radiş, Ancuţa Bodnar, Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu (canotaj, aur şi argint);
*Corolla Sedan Hybrid pentru medaliaţii cu aur: Florin Enache, Andrei Cornea (canotaj), Maria Lehaci, Adriana Adam, Magdalena Rusu, Amalia Bereş, Victoria Petreanu (canotaj);
*Yaris Cross Hybrid pentru medaliaţii cu argint: Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (canotaj), Mihaela Cambei (haltere);
Ceremonia va avea loc în luna noiembrie
* Yaris Hybrid pentru medaliata cu bronz: Ana Maria Bărbosu (gimnastică). Și Sabrina Voinea va primi acest model de mașină, după ce s-a constatat că a fost defavorizată de arbitre în finala olimpică de la sol.
Totodată, COSR şi sponsorul său au anunţat că medaliaţii de la Jocurile Paralimpice Paris 2024, Alex Bologa (aur, parajudo) şi Camelia Ciripan (bronz, paratenis de masa), vor fi de asemenea recompensaţi cu câte o maşină.
Ceremonia de înmânare a cheilor pentru cei 16 medaliați olimpici și cei doi medaliați paralimpici urmează să aibă loc în luna noiembrie, cu ocazia Galei „110 ani de Olimpism în România”.