Ilie Năstase, evacuat din apartamentul pus la dispoziţie de Ion Ţiriac. Ce s-a întâmplat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Ilie Năstase a fost evacuat miercuri seară din apartamentul din complexul rezidenţial de lux “Stejarii”, care aparţine miliardarului Ion Ţiriac. Fostul număr 1 mondial locuia în complex de doi ani.

”Nasty” şi-a luat bagajele din locuinţa pe care i-o pusese la dispoziţie prietenul său de o viata, Ion Ţiriac, şi s-a mutat, de asemenea în chirie, într-un bloc situat în zona Grădinii Zoologice de la marginea Capitalei. ProSport susţine că, deşi că avea o chirie “specială”, aproape simbolică, Năstase acumulase restanţe majore la “Stejarii”, fiind convins, într-un fel, că prietenia cu Ion Ţiriac îl “pune la adăpost”.

Oficial, luna acesta i-a expirat contractul de închiriere pe care îl semnase cu ”Stejarii”, însă reprezentanţii complexului n-au mai agreat prelungirea acestuia cu toate că locatarul solicitase acest lucru. Motivul: mai multe luni neachitate la chirie de către chiriaşul Ilie Năstase. 

”A expirat contractul”

Contactat de Prosport, marele tenismen a confirmat faptul că a părăsit locuinţa din complexul controlat de Ion Ţiriac şi administrat de facto de fiul acestuia, Ion Ion. ”A expirat contractul şi m-am mutat în alte blocuri!”, s-a rezumat să declare fostul nr. 1 mondial. El a refuzat să comenteze decizia reprezentanţilor ”Stejarii”, care au hotărât să nu mai prelungească acest contract din pricina datoriilor existente.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite