Halep – Mouratoglou, o relație toxică: Ovidiu Ioanițoaia arată cum Simona a fost dominată de francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (32 de ani) și-a jucat ultima carte, într-o încercare disperată de a-și salva finalul carierei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Unde a fost audiat și Patrick Mouratoglou (53 de ani).

Simona Halep
Simona Halep

Acesta a recunoscut și în fața arbitrilor TAS că suplimentul cu colagen, contaminat cu Roxadustat, recomandat de Academia sa, a stat la baza acestui scandal de dopaj. Din păcate, această mărturie schimbă foarte puțin datele problemei. Pentru că probele existente împotriva Simonei sunt devastatoare. Și au „îngropat-o“ deja pe aceasta, la Sport Resolutions, tribunalul independent de la Londra care a dat primul verdict în acest caz. Adică, o suspendare de 4 ani, valabilă până pe 6 octombrie 2026!

Chiar dacă rămâne speranța unui miracol, după audierile de la TAS, prin care „Simo“ să obțină măcar o reducere a pedepsei, deocamdată, perspectivele româncei sunt sumbre. Și, indiferent de decizia TAS, această „pată“ va rămâne pe CV-ul lui Halep! E consecința unei decizii pe care „Simo“ a luat-o în 2022. Și despre care Adevărul a scris, pe larg, aici. Această realitate a fost confirmată din foarte multe surse.

Inclusiv Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, un jurnalist reputat, a subliniat, în mod repetat, că Halep a pierdut totul pe mâna lui Mouratoglou. Acum, după audierile de la TAS, Ovidiu Ioanițoaia a reluat această idee și a remarcat, încă o dată, această relație toxică, Halep – Mouratoglou. Iată fragmente din editorialul publicat pe gsp.ro, cu precizarea că varianta integrală poate fi citită aici:

*M-am așteptat ca Simona să se dezică de cei de la Academia Mouratoglou, în favoarea cărora sacrificase o întreagă echipă de compatrioți, pe Ruzici, pe Cercel, pe alții. Și nu doar atât. Ci să ceară ca, în paralel cu ea, să fie investigați și aceștia. Trași la răspundere. Surprinzător, Simona n-a procedat așa. În pofida complicității lui Mouratoglou, care și-a reconfirmat amestecul în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, constănțeanca s-a arătat împăcată cu soarta nedreaptă!

*Deși Mouratoglou et Comp. au nenorocit-o, practic, i-au ruinat cariera, Simona a continuat să-și clameze o inocență în care cred tot mai puțini. Nu s-a îndreptat împotriva lui Mouratoglou și a oamenilor lui, cum era de presupus că va reacționa. Șocând, a rămas în tabăra diavolului și totul a culminat în clipa în care, după audierile de la TAS, a acceptat să ia cina tête-à-tête cu Mouratoglou, ca să ce? Să pună țara la cale!

*Alta i-ar fi întors spatele și l-ar fi tratat ca pe un dușman pe cel care, nu-i nicio exagerare, a distrus-o. Nu și Simona, poate nu vrăjită de francez, dar sigur dominată de el.

*În măsura în care pe femei e uneori mai greu să le înțelegi, așa se spune, nu?, Simona chiar e de neînțeles în situația actuală. De unde și posibilitatea, inițial respinsă ferm, ca relația dintre ea și Monsieur Patrick să nu fi fost doar una dintre o tenismenă și antrenorul ei. Să fi însemnat ceva mai mult.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite