Halep, în agonie: De ce s-a plimbat în Europa, deşi ştia că e incapabilă să joace
0
Simona Halep a fost ultima dată pe teren, la Italian Open, suferind o ruptură musculară la gamba piciorului stâng, la data de 12 mai. De atunci, era evident că doar un miracol medical o poate readuce pe teren, în scurt timp.
Şi cum miracolele nu se întâmplă în fiecare zi, iar Halep are deja 29 de ani, dar şi un corp uzat de anii petrecuţi în circuitul feminin, Simona a fost nevoită să se retragă, pe rând, de la French Open (30 mai - 13 iunie), Bad Homburg (20-26 iunie) şi Wimbledon (28 iunie - 11 iulie).
Aşa cum era normal, după ce s-a „rupt“ la Roma, constănţeanca a revenit în ţară. Şi chiar a explicat cine e medicul care se va ocupa de tratamentul ei. Iar primele semnale erau destul de bune: Halep şi-a reluat antrenamentele de la data de 5 iunie, după cum „Adevărul“ a arătat aici. De atunci, au trecut trei săptămâni, perioadă în care Halep s-a plimbat prin Europa, deşi era evident că lovirea mingii pe teren e una, meciul în sine, într-un turneu competitiv e cu totul altceva. Altfel spus, Halep ştia că nu va mai putea juca, prea curând.
Apare însă o întrebare: de ce Simona a bătut drumul, mai întâi, până la Bad Homburg (Germania), iar apoi până la Londra, deşi ştia că nu poate juca? Explicaţia a fost furnizată pentru „Adevărul“ de oameni cu legătură cu lumea tenisului.
Simona a făcut aceste călătorii, în jurul Europei, din dorinţa de a-i mulţumi pe organizatorii acestor turnee unde s-a aflat pe lista participantelor. Chiar dacă ştia că nu va putea juca, Halep a dorit să promoveze aceste întreceri, prin prezenţa ei în acţiunile publicitare de dinainte de start. Aşa se explică şi faptul că, atât la Bad Homburg, cât şi la Wimbledon, până să facă anunţul retragerii, „Simo“ a fost foarte activă pe reţelele de socializare, ceea ce nu prea o caracterizează, postând fotografii pe bandă.
Şi nu e prima dată când Halep procedează aşa. Şi în anii trecuţi, ea a făcut destule deplasări în oraşe în care era înscrisă în diferite turnee, şi-a îndeplinit obligaţiile publicitare, după care şi-a anunţat retragerea.