Halep creşte: „Va fi mai bună în 2018. Va câştiga turnee de Grand Slam şi va fi nr. 1“. Interviu savuros cu Darren Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darren Cahill (stânga), alături de Simona Halep
Darren Cahill (stânga), alături de Simona Halep

Antrenorul australian al Simonei Halep a făcut o analiză amănunţită a parcursului din acest sezon şi a dezvăluit care sunt obiectivele Simonei pe termen scurt şi lung.

Simona Halep (2 WTA) a fost cea mai bună jucătoare din circuitul feminin în sezonul de zgură şi de iarbă, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Românca n-a ajuns, deocamdată, pe locul 1 mondial, însă e lider în ceea ce priveşte punctele adunate în 2017, după cum se vede aici.

Într-un interviu acordat pentru treizecizero.ro, antrenorul Simonei, Darren Cahill, a vorbit despre ce înseamnă să munceşti cu Halep, cum a decurs colaborarea până acum şi ce obiective au fost fixate pentru viitor.

Despre ce au învăţat până acum

*Învăţăm tot timpul din experienţe şi încercăm să tragem concluzii ca să devenim mai buni. Dar conversaţiile sunt între mine, Simona şi membrii echipei. Mesajul public este mereu că nu există regrete, nu există nici scuze, dar există încrederea că facem tot ce este posibil să continuăm să ne îmbunătăţim. Simona continuă să se îmbunătăţească de ceva timp, deja.

Despre ce se poate îmbunătăţi

*Nu există limite aici. Roger Federer încă îşi mai îmbunătăţeşte părţi ale jocului său şi are 35 de ani. În pregătire, Simo va continua să abordeze toate aspectele jocului. Jocul ei de tranziţie între apărare şi atac, serviciul, greutatea şi impactul mingilor ei – toate astea vor deveni mai bune. Cred cu tărie că va fi o jucătoare şi mai bună în 2018 decât este în 2017. Dacă stai pe loc, de fapt, rămâi în urmă. Aşa că este o permanentă căutare pentru îmbunătăţiri.

Despre planurile pe termen scurt

*Întâi, pe termen scurt. Munceşte în fiecare zi cu un scop, cu un plan, cu intensitatea şi ardoarea de a deveni mai bun. Leagă suficiente astfel de zile de muncă pe parcursul unui an, iar rezultatele şi clasamentul vor veni de la sine.

Despre planurile pe termen lung

*Să câştige cele mai mari turnee din lume, turnee de Slam, şi să deţină locul 1 în lume. Trebuie să visezi departe, să visezi în culori, altfel vei ajunge să-ţi trăieşti viaţa în alb şi negru. Visează, declară, asumă-ţi, apoi pune mâna şi urmăreşte-ţi visul.

Despre finala pierdută cu Ostapenko la Roland Garros

*Asemenea momente sunt grele pentru oricine. Dar ea a dat tot ce a avut. Nu-i mai puţin adevărat că sunt multe motive pentru care Simona să fie mândră. Felul în care s-a comportat şi a reacţionat în faţa acelei înfrângeri, felul în care a vorbit la ceremonia de premiere, astea-s momente care te ajută să creşti ca persoană, nu doar ca jucător de tenis. Cu toţii am fost cu adevărat mândri de ea, de asemenea mândri de toate performanţele ei din timpul sezonului de zgură.

Despre Wimbledon 2017

*Simona şi-a arătat apoi puterea interioară concurând cu adevărat bine la Wimbledon, oferindu-şi încă o şansă la un parcurs lung. E mai puternică interior decât ştie ea că ar fi. Dar am sentimentul că a învăţat mult mai multe despre ea în acest an decât în orice alt an.

CLICK AICI PENTRU A CITI, INTEGRAL, INTERVIUL CU DARREN CAHILL

Sport

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite