Halep, caz de Dosarele X în circuitul feminin: De ce e greu de crezut că s-ar fi dopat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectul controalelor antidoping a fost atins și de Sorana Cîrstea (32 de ani, 38 WTA), a treia româncă din clasamentul mondial, după Halep (10 WTA) și Begu (33 WTA). De menționat că „Sori“, deși în relații reci cu Halep, și-a manifestat susținerea pentru ea, încă din prima zi în care a izbucnit acest scandal de dopaj.

Simona Halep e implicată într-o poveste din care, deocamdată, lipsesc multe amănunte FOTO EPA-EFE
Simona Halep e implicată într-o poveste din care, deocamdată, lipsesc multe amănunte FOTO EPA-EFE

Deși poate nu suntem cele mai bune prietene, o știu suficient de bine pe Simona, încât să cred, cu tărie, că ea nu s-ar fi atins niciodată intenționat de vreo substanță dopantă. Tenisul reprezintă fair-play și înseamnă și să lasi rivalitățile deoparte. Simona este o mare jucătoare și a ajuns aici prin propriile merite. Chiar sper că va lupta în acest caz și va ajunge la lumina în cele din urmă, atât pentru ea, cât și pentru minunatul nostru sport. WADA (n.r. - Agenția Mondială Antidoping) este un organism extrem de profesionist care o va ajuta în acest demers“, a fost mesajul postat de Cîrstea pe Instagram.

Sorana Cîrstea și-a apărat colega de circuit într-un moment destul de delicat.
Sorana Cîrstea și-a apărat colega de circuit într-un moment destul de delicat.

Acum, invitată la podcastul „La Fileu“, sportiva de 32 de ani a explicat că, în tenisul actual, e și foarte greu să folosești substanțe interzise, fără să fii prins, având în vedere că vorbim despre niște controale destul de riguroase.

Este această aplicație în care tu, în fiecare zi, trebuie să dai o oră în care poți fi testat. Pe noi ne testează în turnee, dar avem acest program care te testează și în afara turneelor. Când vor ei, fără să anunțe. Și tu, în fiecare zi, ai aplicația și spui: «Eu, în general, sunt acasă dimineață, între orele 6-7». Trebuie să dai o oră în care ei pot veni să te testeze. De foarte multe ori, dimineața, la ora 6, aud că bate la ușă cineva. Îți vin acasă, mi-au venit și săptămâna trecută. Vin constant. Tu, practic, trebuie să fii disponibil o oră pe zi în care ei să poată veni să te testeze. Oriunde! Nu contează că, săptămâna viitoare, plec în Franța. Eu trebuie să dau adresa de la hotelul din Franța și ora la care mă vor găsi. Am avut și trei controale într-o săptămână. Dacă ai trei <<Missed test>> (n.r. – dacă sportivul nu e disponibil pentru testarea antidoping), ești suspendat doi ani. Nu e de joacă“, a explicat Cîrstea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite