Hagi, rugat să tacă din Scoția: managerul Farului, criticat pentru felul în care își promovează băiatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cât timp a fost un fotbalist genial, Gheorghe Hagi (59 de ani) s-a remarcat datorită prestațiilor sale pe teren. Acum, din postura de manager al Farului, din păcate, el se remarcă mai mult din cauza țipetelor sale la conferințele de presă. Iar aici, o temă care îl aprinde mereu e cea legată de prezența fiului său, Ianis, în lotul primei reprezentative.

Gheorghe Hagi, supărat dacă cineva nu vorbește la superlativ despre băiatul său
Gheorghe Hagi, supărat dacă cineva nu vorbește la superlativ despre băiatul său

Ultima dată când mijlocașul de 25 de ani a fost sărit din schemă, la începutul preliminariilor pentru Euro 2024, Gheorghe Hagi a provocat un scandal național! A făcut turul emisiunilor sportive și a „umbrit“ dubla cu Andorra și Belarus, mutând atenția pe neconvoarea lui Ianis. Firește, după un asemenea scandal, selecționerul n-a mai îndrăznit niciodată să facă greșeala de a-l lăsa pe Ianis Hagi în afara lotului. Pentru că și-a învățat lecția: cu fiul fostului mare internațional convocat, Edward Iordănescu își câștigă liniștea.

Nu o dată lui Gheorghe Hagi i s-a transmis că greșește, promovându-și agresiv, cu o doză mare de subiectivism, fiul. Degeaba însă! Acesta continuă să dea cu pumnul în masă pentru Ianis. Acum, acest comportament agresiv al fostului internațional a fost condamnat și din Scoția. Potrivit Spotmedia, Derek Ferguson (56 de ani), fost fotbalist emblematic pentru Rangers, a spus că Gheorghe Hagi vorbește prea mult despre Ianis și ar fi bine să tacă, lăsându-și fiul să „vorbească“ pe teren prin prestațiile sale.

Ce a spus Derek Ferguson pentru Ibrox News?

*Nu sunt prea sigur că e genul de jucător (n.r. – Ianis Hagi) pe placul antrenorului. Singurul lucru e că știu că tatăl lui e extrem de vocal. Chiar și în cazul băiatului meu, uneori, mi se spune să-mi închid gura pentru că cel mai bun lucru e să-ți lași copilul să vorbească pe teren.

*La Alaves, Ianis n-a jucat prea mult. E un jucător talentat, dar nu sunt atât de sigur că ar fi genul pe placul lui Philippe Clement (n.r. – actualul antrenor al lui Rangers, de unde Ianis Hagi e împrumutat la Alaves).

*Am înțeles, Hagi senior vrea tot ce e mai bun pentru băiatul lui, dar uneori cred că e mai bine să stea undeva în spate. E cariera băiatului, acum are 25 de ani, așa că nu e un tânăr. E un tânăr matur, așa că lasă-l să ia decizii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite