Gigi Mulțescu, o carieră fabuloasă în fotbal: CV-ul unui om care și-a dedicat viața sportului

0
Publicat:

Fostul fotbalist şi antrenor Gheorghe Mulţescu a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 72 de ani, a anunţat clubul Universitatea Craiova, pe pagina sa de Facebook.

Gigi Mulțescu. FOTO: Arhiva Adevărul
Gigi Mulțescu. FOTO: Arhiva Adevărul

''Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Gigi Mulţescu, fostul antrenor al Ştiinţei. Mulţumim pentru toate amintirile de neuitat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!'', a transmis clubul din Bănie.

Potrivit Agerpres, Mulţescu, care a evoluat ca mijlocaş, şi-a început cariera la Steaua, după care a jucat la Jiul Petroşani, Dinamo Bucureşti, iar în finalul carierei a trecut pe la Autobuzul Bucureşti, UTA Arad, Rapid Bucureşti şi Poiana Câmpina, la care a fost antrenor-jucător.

A pregătit în cariera sa echipe ca Dinamo, Dacia Unirea Brăila, Samsunspor, Kayseri Erciyesspor, Adanaspor, Ankaragucu, Sportul Studenţesc, Astra Ploieşti, Gaziantepspor, Politehnica Timişoara, Petrolul Ploieşti, Jiul Petroşani, FC Braşov, FC Vaslui, Kahramanmaraşspor, Universitatea Cluj, Progresul Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Al Taawon, Delta Tulcea, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaş, Al Ettifaq, FC Voluntari, Universitatea Craiova.

A câştigat trei titluri de campion al României cu Dinamo şi trei Cupe ale României, una cu Jiul Petroşani şi două cu Dinamo, toate ca jucător.

Gigi Mulţescu a îmbrăcat de 15 ori tricoul echipei naţionale a României, în perioada 1974-1983, precizează FRF.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite