Gigi Becali, uluit de Dîncu și Legea Sportului: Cum vede promovarea Stelei în Superliga

0
Publicat:

Gigi Becali (65 de ani) s-a tot amuzat de faptul că CSA Steaua bate pasul pe loc în ligile inferioare, însă acum, având în vedere modificările care au fost propuse pentru Legea Sportului, patronul de la FCSB poate să se trezească în prima ligă cu rivala din Ghencea.

Becali jpg

Acest scenariu l-a uluit pe Becali, în condițiile în care vorbim despre o formație finanțată, sută la sută, de stat. Iar asta într-un moment în care, în Occident, astfel de practici au dispărut, sportul de performanță fiind finanțat de sectorul privat. România însă pregătește o mișcare cu care ne vom întoarce, practic, la legislația de dinainte de Revoluție, când echipele departamentale, precum Steaua și Dinamo, dominau competiția internă.

Ce a spus Gigi Becali?

*Ce vrea Dîncu? De unde e Dîncu ăsta? Nici n-ai cum. Legile care sunt la fotbal trebuie să fie armonizate cu regulamentul UEFA și FIFA. Apoi, poți schimbă de la anul (n.r. – despre faptul că CSA Steaua nu poate promova acum, indiferent de modificările legislative), nu din sezonul acesta.

*Dacă mai vor să dea de la buget, OK... Promovează și ce fac? Va trebui să dea bani statul. Contează ce zic eu? Toate sunt de-a indoaselea în România. N-ați văzut că la CEDO avem procese cât toată lumea la un loc și mai mult. Și atunci ce mai poți să zici?

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite