Ghinioniştii ediţiei
0
Cotaţi cu şanse la câştigarea Dakarului, Marc Coma (KTM) şi Stephane Peterhansel (BMW) au pierdut timp fie din vina lor, fie în urma unor probleme mecanice. La moto, Coma s-a ales cu o penalizare de şase ore pentru că a schimbat roata, în timp ce, la auto, Peterhansel a pierdut vreo două ore încercând să repare sistemul de transmisie.
Deţinător al titlului la moto, spaniolul Marc Coma (KTM) a plecat în etapa de ieri, a 8-a, de pe poziţia a 24-a. Mai grav pentru el este că avea o întârziere de şapte ore, şase minute şi 55 de secunde faţă de principalul său rival, lider al clasamentului general, francezul Cyril Despres (KTM).
Ceea ce l-a scos defitiniv din lupta pentru victorie. Penalizat cu 22 de minute la începutul cursei, pentru că nu a respectat limitarea de viteză impusă de organizatori în momentul traversării unei localităţi, ibericul a fost sancţionat drastic sâmbătă, în ziua de pauză.
Coma, penalizat cu şase ore!
La timpul său au fost adăugate şase ore pentru că a schimbat roata în timpul etapei cu numărul 7, ceea ce este interzis de regulamente.
„Avem imagini care ne arată unde s-a oprit pe tronsonul de legătură, cât a stat acolo, plus unele cu cauciucul său... Este clar că nu a rulat 200 de kilometri cu acea roată", a justificat decizia Marc Ducrocq, directorul cursei moto. Coma, în schimb, a negat cu vehemenţă că a încălcat regulamentul.
„Această decizie este nedreaptă din moment ce ei nu pot dovedi că am schimbat roata", a declarat ibericul, care a ameninţat că va părăsi întrecerea. „Am o zi pentru a decide ce voi face. Depinde de starea mentală în care mă voi găsi duminică". Comportamentul lui Coma a fost criticat de unii piloţi. „Găsesc bizar ca un tip să procedeze aşa. Sunt dezamăgit pentru el", a mărturisit David Fretigne (Yamaha).
În condiţiile acestea, Despres pare a fi scăpat în cîştigător. Cu toate că nu era creditat cu foarte mari şanse la victorie în acest an - retragerea echipei Mitsubishi l-a obligat să treacă la BMW, un team care nu s-a impus încă în Dakar -, Stephane Peterhansel a dat în primele zile senzaţia că este capabil să ţină pasul cu piloţii Volkswagen. Miercuri însă, în a doua etapă dificilă după numărul de kilometri programaţi în probele speciale, francezul a clacat.
Probleme la transmisie pentru „Peter"

Stephane Peterhansel şi-a luat adio de la titlu în Dakar Foto: Afp
De fapt, nu el, ci automobilul său. Astfel că „Peter" a pierdut mai bine de două ore pentru a repara o problemă la sistemul de transmisie al maşinii sale. După numai cinci zile de cursă, omul care s-a impus de nouă ori în Dakar (record) a înţeles că nu poate triumfa din nou. Cel puţin în acest an.
Din cauza traseului sinuos, extrem de denivelat, BMW X3-ul lui Peterhansel a „zburat" de câteva ori, iar toate aceste şocuri, violente, au produs avaria despre care vorbeam. „Este dezamăgitor, mai ales că nu mi s-a mai întâmplat până acum. Am pierdut raliul. Nu mai am nicio şansă să vizez primul loc", a declarat pilotul pe site-ul oficial.
La jumătatea Dakar-ului (7 etape), primul loc era ocupat de Cyril Despres (KTM) la moto, respectiv de Carlos Sainz (VW) la auto. Raliul-raid se încheie duminică, 17 ianuarie, la Buenos Aires (Argentina).























































