Ganea rămâne tot "câine"
Atacantul dinamoviştilor, Ionel Ganea, nu se va despărţi de Dinamo, cel puţin până la iarnă. Folosit titular contra celor de la Beşiktaş, "Ganezul" a revenit la sentimente mai bune faţă de
Atacantul dinamoviştilor, Ionel Ganea, nu se va despărţi de Dinamo, cel puţin până la iarnă. Folosit titular contra celor de la Beşiktaş, "Ganezul" a revenit la sentimente mai bune faţă de conducerea clubului şi a intrat în cantonament pentru meciul de la Cluj, cu CFR, programat duminică, la ora 14:00.
Mai mult ca sigur, atacantul nu-şi va rezilia acum contractul cu Dinamo, mai ales că atât el, cât şi conducerea clubului par a fi depăşit starea de nervozitate. "Eu nu-mi doresc să plece Ganea. El a făcut mai multe afirmaţii neadevărate, pe care nu le înţeleg. I-am spus să nu mai vorbească cu nimeni, pentru că nu are motive să-şi facă griji. Va fi amendat conform regulamentului de ordine interioară, nu avem ce face", ne-a spus tehnicianul liderului Ligii I, Mircea Rednic. Cel mai probabil, internaţionalul va fi "ars" pecuniar cu 5.000 de dolari.
"Puriul" a explicat şi de ce l-a folosit până la urmă pe Ionel în Cupa UEFA: "Era o formulă pregătită pentru acest meci. M-am gândit mult ce decizie să iau, dar mi-am zis să-mi respect cuvântul. Până la iarnă nu voi mai schimba sistemul acesta al rotaţiei. Acum ştiu şi ei (n.r. atacanţii Niculescu, Dănciulescu şi Ganea) că din două în două partide joacă titulari. Nici nu mai trebuie să le spun eu asta. Dar din iarnă nu cred că voi mai menţine acest sistem. Cine va intra şi va evolua bine va rămâne pe teren şi etapa următoare". (M. Dumitru)





















































