FOTBAL: Timişoara are şase jucători convocaţi la loturile naţionale
0Clubul FC Timişoara a anunţat că până în acest moment şase dintre jucătorii antrenaţi de Gabi Balint au fost chemaţi la loturile naţionale, pentru partidele din calendarul FIFA, care se vor disputa între 28 martie şi 1 aprilie, informează site-ul oficial al bănăţenilor.
Marian Cisovsky a fost convocat la naţionala Slovaciei pentru jocul amical cu Anglia şi pentru partida cu Cehia, din preliminariile Campionatului Mondial din 2010, în timp ce fraţii Arman şi Artiom Karamian vor fi în lotul Armeniei pentru jocul cu Estonia, tot din preliminariile turneului final.
Slovenii Dejan Rusic şi Dare Vrsic au fost chemaţi la lot pentru partidele din preliminarii cu Cehia şi Irlanda de Nord, în timp ce Dare Nibombe este în lotul naţionalei Togo pentru partida cu Camerun, tot din calificările pentru CM din Africa de Sud.























































