FOTBAL: Preşedintele Fiorentinei: "Sancţiunea pentru Adrian este exagerată"

Preşedintele clubului italian de fotbal Fiorentina, Andrea Della Valle, consideră exagerată sancţiunea dictată împotriva atacantului român Adrian Mutu, obligat să plătească 17 milioane euro clubului Chelsea Londra, şi consideră că o întâlnire a jucătorului cu responsabilii grupării engleze ar putea clarifica lucrurile.
"Sancţiunea mi se pare exagerată, însă Adrian are cum să se apere în continuare. Am discutat cu el şi era supărat, însă o să-şi revină repede, iar această situaţie nu o să se simtă în teren. Suntem cu toţii alături de el. Poate că o întâlnire între Adrian şi Chelsea ar clarifica lucrurile", a declarat Della Valle.
Conducătorul Fiorentinei a zâmbit atunci când a fost întrebat de ziariştii italieni ce părere are în legătură cu propunerea coechipierului lui Mutu, fundaşul Dario Dainelli, de a face o colectă pentru a-l ajuta pe internaţionalul român, dar a precizat că o consideră 'o idee bună'.
"Încă nu ne-am gândit ce vom face în continuare. Nu putem acţiona la cald, însă pot să vă spun că Mutu va fi susţinut în cel mai bun mod posibil. La Fiorentina suntem toţi o familie", a adăugat Andrea Della Valle





















































