FOTBAL: Marian Iancu considera ca nu a fost degeaba la TAS
0Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, joi, agenţiei NewsIn, că înfăţişarea de la TAS în cazul depunctării a fost una de bun auugur pentru bănăţeni, care au putut să se apere "aşa cum trebuie", precizând că o decizie finală va fi anunţată de tribunal în cel mult o lună.
"Câştigul după această întâlnire este că am putut să ne prezentăm apărarea aşa cum ne-am dorit. Asta e foarte important. Sunt mulţumit de cum au decurs discuţiile, am atacat procedura, am depus dovezile, ne-am îndeplinit misiunea şi acum aşteptăm concluziile. Nu ştiu dacă ar putea să apară influenţe din partea FRF, dar sunt convins de verticalitatea şi seriozitatea unui astfel de tribunal. În maxim o lună ni s-a spus că vom avea un răspuns", a declarat Marian Iancu.
Clubul FC Timişoara a fost somat de către FIFA, după ce a pierdut litigiul cu Claudio Zambon să îşi schimbe culorile, sigla, echipamentul şi aspectul site-ul, iar bănăţenii au trimis la FRF acte doveditoare că au realizat acest lucru. Cu toate acestea, Federaţie Română de Fotbal a fost somată ulterior de FIFA să depuncteze clubul de pe Bega cu 6 puncte, în caz contrar riscând sancţiuni care ar putea merge până la dezafiliere.
Decizia Comisiei de Disciplină a FIFA a fost una definitivă şi irevocabilă, dar FC Timişoara a înaintat un memoriu la Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne (TAS) în care susţinea că FIFA nu avea dreptul să judece speţa respectivă. La audierea finală, care a avut loc la sediul TAS, gruparea viola a criticat cele două hotărâri disciplinare luate împotriva sa. FC Timişoara a vrut să demonstreze că s-a conformat primei decizii a de schimba denumirea şi culorile echipamentului sportiv, dar şi aspectul site-ului oficial al clubului. Din cauza că nu ar fi respectat această primă decizie, formaţia viola a fost sancţionată cu 6 puncte de penalizare de către FIFA.