FOTBAL: Ionuţ Mazilu a marcat un gol pentru Arsenal Kiev
0
Atacantul român Ionuţ Mazilu a înscris un gol în partida pe care echipa sa, Arsenal Kiev, a câştigat-o, sâmbătă, scor 4-1, în faţa concitadinei Obolon, într-un meci din etapa a 3-a a campionatului ucrainean.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 16 prin autogolul lui Simonenko, însă Arsenal a restabilit egalitatea graţie lui Ionuţ Mazilu (37), iar Gil Bala (50, 53) şi Vorobei (72) au adus victoria.
Împrumutat pentru încă un sezon de Dnepr la Arsenal, Mazilu a fost integralist împotriva lui Obolon şi a bifat al treilea său joc din tot atâtea posibile în acest sezon, iar până acum a fost mereu unul dintre remarcaţii presei. În returul campionatului trecut, fostul atacant al Rapidului a marcat de patru ori pentru Arsenal.
În urma victoriei cu Obolon, Arsenal a acumulat şapte puncte şi a urcat temporar pe prima poziţie în clasamentul primei divizii, dar Dinamo Kiev şi Şahtior, care după primele două etape au maximum de puncte, nu au apucat să joace în runda a 3-a.























































