FOTBAL: Gloria Bistriţa a câştigat fără probleme cu Dunărea Galaţi | adevarul.ro

FOTBAL: Gloria Bistriţa a câştigat fără probleme cu Dunărea Galaţi

Publicat:
Ultima actualizare:
0
FOTBAL: Gloria Bistriţa a câştigat fără probleme cu Dunărea Galaţi
FOTBAL: Gloria Bistriţa a câştigat fără probleme cu Dunărea Galaţi

Gloria Bistriţa a învins formaţia de ligă secundă Dunărea Galaţi cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri, într-un meci amical jucat la Hărman, localitate aflată la 10 km de Braşov.

Csaba Borbely a deschis scorul în minutul 65 din penalty, după un fault asupra lui Andrei Mureşan, iar Ciprian Petre a mărit diferenţa în minutul 88, după o fază-spectacol creată de Lucian Sânmărtean.

Gloria evoluat în formula: Ţurcaş (Albuţ, 46) - Vagner (Mândrean, 77), Frăsinescu (L. Balint, 57), A. Rus (S. Iodi, 65), Cornea (Velcovici, 55) - Achim (Diogo, 60), A. Mureşan (Băjenaru, 75), Enescu, Ioviţă (C. Petre, 57) - Hora (L. Sânmărtean, 70), Cs. Borbely (Anca, 70).

Antrenorul principal al bistriţenilor, Sandu Tăbîrcă, a declarat că a ''văzut lucruri îmbucurătoare, întreaga manieră de joc a dat satisfacţie. Dăruire, ambiţie, seriozitate, acestea au fost cuvintele de ordine la acest joc. Oricum, rămânem cu picioarele pe pământ, am jucat cu o echipă de ligă secundă. Pe lângă cele două goluri, am mai avut alte şase-şapte mari ocazii, iar aceste lucruri ne dau speranţe şi încredere pentru viitor'.

Următorul meci amical al Gloriei este programat joi 16 iulie, de la ora 18,00, la Codlea, cu echipa de ligă secundă FCM Târgu Mureş.

Partida de verificare dintre FC Baia Mare şi Gloria Bistriţa, care fusese programată pe data de 25 iulie, pe Stadionul ''Dealu Florilor'' din Baia Mare, nu se va mai disputa, al solicitarea clubului bistriţean.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite