FOTBAL: Ali Daei, demis din postul de antrenor al Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ali Daei a fost demis din funcţia de antrenor al Iranului, după înfrângerea suferită sâmbătă, la Teheran, în faţa reprezentativei Arabiei Saudite, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2010, a anunţat agenţia iraniană de presă IRNA, citată de AFP.

'Ali Daei a fost revocat din funcţia de antrenor al echipei naţionale, ca răspuns la cererea poporului, pentru neglijenţă în îndeplinirea obligaţiilor şi slabele performanţe din preliminariile Cupei Mondiale', precizează IRNA, citând o sursă anonimă.

Iranul, care speră să se califice pentru a 4-a oară la un turneu final, ocupă în acest moment doar locul 4 în Grupa B a zonei asiatice, cu 6 puncte din 5 meciuri (o singură victorie).

Plecarea lui Daei era considerată iminentă după umilitoarea înfrângere suferită pe teren propriu în faţa saudiţilor (1-2), în faţa a aproximativ 100.000 de suporteri entuziaşti.

Ali Daei, fostă vedetă a fotbalului iranian, a preluat conducerea echipei naţionale în martie 2008, după ce antrenase anterior echipa Saipa din Teheran. Ca jucător, el a marcat 109 goluri în 148 de meciuri internaţionale (un record), fiind desemnat cel mai bun fotbalist din Asia în anul 1999.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite