Fostul FCSB-ist Andrei Cordea rupe porțile în liga secundă din Arabia Saudită
0Plecat de la FCSB în Arabia Saudită, la Al Taee, echipa antrenată la vremea respectivă de Laurențiu Reghencampf, Andrei Cordea face furori în actualul sezon.
În etapa a 12 din liga secundă, astăzi, Al Taee a dispus cu 5-0, pe teren propriu, de Al Batin. Primele două goluri au fost realizate de „aripa” Andrei Cordea, în minutele 30 și 36.
Andrei Cordea este un fotbalist aflat o vreme în circuitul naționalei, dar abandonat de selecționeri după ce n-a reușit să se impună ca titular în lumea petrodolarilor.
În urma succesului de azi, Al Taee este pe locul 4, cu 21 de puncte adunate în 11 jocuri, la două puncte de liderul Neom, care a disputat doar 10 meciuri.
Formațiile de pe pozițiile 2 și 3, Al Hazem (23 de puncte), respectiv Al Najma (22 de puncte), au disputat 12 partide.
În prima ligă din Arabia Saudită, unde joacă Cristiano Ronaldo, merg automat primele două clasate, iar formațiile de pe locurile 3-6 susțin un play-off. Al Taee a retrogradat în vară din primul eșalon.
Al Batin este pe locul 16 (din 18), ultimul care retrogradează, cu 11 puncte.