Fostul căpitan al naţionalei, Cristian Chivu, a zis ce vrea să facă în viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Chivu
Cristian Chivu

Fostul internaţional Cristian Chivu a explicat ce are de gând să facă în viitor. În sezonul trecut, Chivu s-a şi antrenat de câteva ori cu echipa lui Gică Hagi, Viitorul Constanţa.

Totuşi, fostul internaţional Cristian Chivu nu vrea să revină pe gazon. El a declarat, pentru site-ul fcinternews.it, că i-ar plăcea să se întoarcă la Internazionale Milano, într-o funcţie de conducere. "Inter Milano este în inima mea, dar trebuie să-i întrebaţi pe conducători dacă au nevoie de mine. Mi-ar plăcea să mă întorc", a spus Chivu. Fostul fotbalist consideră că Internazionale Milano are un avantaj în lupta pentru titlu în Serie A, deoarece nu evoluează în cupele europene: "Au venit mulţi jucători şi este nevoie de timp şi linişte pentru a îmbunătăţi jocul. Cred că echipa se află pe un drum bun. Dacă jucătorii vor munci la antrenamente sunt sigur că vor avea un sezon pozitiv. Cred că este prematur să vorbim despre titlu, au trecut doar trei etape. Abia în ianuarie vom avea un cadru clar cu echipele care se pot lupta până la final. Faptul că nu joacă în cupele europene poate reprezenta un avantaj pentru Inter Milano. Felipe Melo m-a impresionat în meciul cu Milan. L-am cunoscut cu ani în urmă, când a venit în Italia, a rămas acelaşi tip de jucător muncitor". După disputarea a trei etape din campionatul Italiei, Internazionale Milano este lider, cu nouă puncte, a relatat Mediafax. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite