FIFA vrea o finală Brazilia – Argentina la Mondiale: decizia care le dă apă la moară celor care cred în conspiraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voodoo

Ajunsă într-un moment greu în care va trebui să se descurce fără Thiago Silva şi fără Neymar, gazda turneului final pare să fi primit o mână de ajutor din partea lui Blatter.

La 26 de zile după startul competiţiei, planeta fotbalului va afla, marţi, numele primei echipe care va disputa finala Cupei Mondiale.

Pentru un loc în ultimul act se vor lupta Brazilia şi Germania. Adică gazda turneului final, o naţională care a ajuns până aici gâfâind, susţinută de arbitraj şi favorizată de Zeiţa Fortuna. De partea cealaltă, Germania a mărşăluit spre semifinale nemţeşte: a avut ceva emoţii doar cu Algeria, dar în rest a avut o evoluţie constant bună.

De fapt, senzaţia generală e că europenii chiar sunt în creştere, în timp ce Brazilia a făcut cel mai bun meci al ei la acest Mondial cu Columbia, dar a plătit scump calificarea în semifinale: i-a pierdut pe căpitanul Thiago Silva (suspendat) şi pe Neymar (accidentat). De aceea, adepţi ai teoriei conspiraţiei susţin că FIFA va face tot posibilul pentru a le da o mână de ajutor sud-americanilor.

N-a văzut muşcătura lui Suarez

Suspiciunile se leagă şi de delegarea centralului Marco Rodriguez la partida Brazilia – Germania. Vorbim de un arbitru care, până acum, a favorizat o formaţie sud-americană la CM 2014. În faza grupelor, Rodriguez a condus la centru o primă „finală“: Italia – Uruguay. Bilanţul mexicanului? L-a eliminat pe Marchisio în minutul 59 şi n-a văzut cum Suarez l-a muşcat pe Chiellini, gest care ar fi trebuit să aducă eliminarea vârfului uruguayan. Rezultatul? Sud-americanii s-au impus cu 1-0, eliminând Italia.

Löw: „Brazilienii joacă la <<rupere>>“

Delegarea lui Rodriguez l-a îngrijorat şi pe selecţionerul german, care, fără să pomenească numele centralului, s-a referit la importanţa arbitrajului în semifinala din această seară. „Am văzut partida Brazilia – Columbia din sferturi şi am remarcat nenumărate greşeli de arbitraj. Pentru a fragmenta jocul, unii fotbalişti au comis faulturi grosolane, netaxate de central. Înainte, Brazilia era o echipă tehnică, însă acum nu prea mai are această calitate. Acum, Brazilia are un joc violent, la <<rupere>>. De aceea, arbitrajul va fi foarte important în această semifinală“, a declarat Joachim Löw.

„E mai greu să baţi Brazilia fără Neymar“

Selecţionerul Germaniei s-a referit şi la absenţa vedetei brazilienilor, Neymar. „E mai greu să baţi Brazilia fără Neymar. Mie mi-ar fi plăcut ca el să joace în meciul cu noi. Când o echipă îşi pierde omul de bază, orice fotbalist, chiar şi unul mediocru, se va autodepăşi pentru a compensa absenţa liderului din teren“, a explicat Löw.

Ronaldo „vede“ o victorie cu 1-0

Nu doar tehnicianul neamţ a minimalizat efectele absenţei lui Neymar. Fostul mare atacant brazilian, Ronaldo, a insistat şi el că Selecao se va descurca fără fotbalistul Barcelonei. „Recunosc că absenţa lui Neymar ne-a cam speriat, dar nu ne-a scăzut şansele pentru o calificare în finală. Îl cunosc pe Scolari. E un excelent motivator şi îşi va încărca jucătorii pozitiv, mai ales pe cel care îl va înlocui pe Neymar“, a declarat Ronaldo. 

Întrebat de rezultat, fostul vârf al naţionalei a răspuns hotărât: „Brazilia va învinge cu 1-0“.

Pele invocă istoria

La fel de încrezător, precum Ronaldo, e şi o altă legendă braziliană, Pele. „M-a durut inima la accidentarea lui Neymar. Dar a fost o situaţie similară cu mine, la Mondialul din 1962. Din cauza unei accidentări, n-am putut juca în ultima parte a turneului final, însă Dumnezeu ne-a făcut un dar atunci şi am câştigat Mondialul. Sper ca şi acum să se întâmple la fel“, a spus Pele.

„Voi anihila omul lor numărul 1“

Brazilienii din tribune îşi vor susţine echipa frenetic la Belo Horizonte, însă un ajutor ar urma să vină şi de la Rio de Janeiro. Helio Sillman, un practicant de voodoo, le-a pus gând rău nemţilor. „Voi anihila cel mai bun fotbalist al Germaniei. Îl voi <<lega>> la picioare“, a spus Sillman, arătând spre o păpuşă îmbrăcată în tricoul Germaniei care, teoretic, reprezintă omul numărul 1 al nemţilor care n-a fost nominalizat de Sillman. Acesta susţine că a blestemat câte un fotbalist de la fiecare adversar al Braziliei de la începutul competiţiei.

57 de faulturi a comis Germania în cele cinci meciuri disputate până acum. Prin comparaţie, Brazilia a adunat 94 de faulturi şi zece „galbene“.  

Dramă în familia lui Marcelo

Fundaşul de bandă al Selecao a primit o veste proastă înainte de semifinala cu Germania. Bunicul său a decedat, iar fotbalistul lui Real Madrid a scris pe pagina sa de Instagram: „Idolul meu! De acum, e o stea în plus în ceruri“.

Doi se bat pe locul lui Neymar

Dacă în privinţa lui Thiago Silva lucrurile sunt clare, el urmând a fi înlocuit de Dante, în schimb, marele semn de întrebare se leagă de numele înlocuitorului lui Neymar. Scolari are la dispoziţie două variante: Willian şi Bernard. Primul, fost elev al lui Mircea Lucescu la Şahtior, e favorit la titularizare. De la începutul Mondialului, Willian a adunat 39 de minute, iar Bernard 68. Totuşi, Willian a intrat în trei din cele cinci meciuri ale Braziliei, în timp ce Bernard a fost introdus doar în două jocuri. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite