FIFA a decis! Ecuador nu ratează Cupa Mondială din Qatar

0
0
Ecuador va merge la Cupa Mondială
Ecuador va merge la Cupa Mondială

Ecuador va merge la Cupa Mondială din iarna viitoare din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie). FIFA a anunţat, vineri, decizia cu privire la potenţiala neeligibilitate a jucătorului Byron Castillo

Jucătorul a participat la opt meciuri cu selecţia ecuadoriană în cadrul calificărilor pentru Cupa Mondială din 2022.

Chile, care a terminat pe locul al şaptelea în zona Amsud, depusese o plângere cu privire la "posibila falsificare a documentelor de acordare a naţionalităţii ecuadoriene” jucătorului şi spera că Ecuadorul va fi sancţionat şi că va putea concura în locul său la Cupa Mondială.

Chile a remizat cu 0-0 în Ecuador pe 5 septembrie 2021 şi a fost învinsă acasă cu 2-0 pe 17 noiembrie 2021.

"După analizarea dosarelor depuse de toate părţile şi luând în considerare toate elementele care i-au fost prezentate, Comisia de disciplină a decis închiderea procedurii iniţiate împotriva FEF”, se arată în comunicatul de presă publicat vineri de FIFA.

Federaţia Internaţională a clarificat că "părţile au la dispoziţie 10 zile pentru a solicita motivele deciziei”, care "pot fi atacate la Comisia de Apel FIFA”.

La 10 mai, FIFA a deschis o procedură disciplinară în legătură cu posibila nerespectare de către Byron Castillo a criteriilor pentru convocarea sa la opt meciuri ale echipei naţionale a Ecuadorului din preliminariile Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.

Ecuadorul s-a calificat direct la Cupa Mondială, alături de Brazilia, Argentina şi Uruguay, în detrimentul reprezentativelor din Peru şi Chile. Peru, care a terminat pe locul cinci, după Ecuador, va juca în play-off.

Fundaşul de 23 de ani a fost trimis pe teren de selecţionerul Ecuadorului, Gustavo Alfaro, în "dublele" cu Paraguay şi Chile şi, câte o dată, cu Uruguay, Bolivia, Venezuela şi Argentina, meciuri cheie pentru ca echipa să obţină unul dintre locurile de calificare directă la Cupa Mondială. Federaţia chiliană a denunţat că există "nenumărate dovezi că jucătorul s-a născut în Columbia".

"Investigaţiile efectuate în Ecuador, inclusiv un raport juridic al Direcţiei Naţionale de Evidenţă a Populaţiei, au arătat existenţa unor neconcordanţe în certificatul de naştere prezentat de jucător", a precizat organismul, care a acuzat federaţia ecuadoriană că avea "deplină cunoştinţă" de aceste nereguli.

Chile susţine că Byron Castillo s-a născut în Tumaco (Columbia), şi-a falsificat documentele pentru a dovedi că este originar din Playas (Ecuador) şi a obţine astfel cetăţenia ecuadoriană, care a fost pusă sub semnul întrebării de când a intrat în vederea echipelor naţionale de tineret ale Ecuadorului. În 2017, chiar federaţia ecuadoriană l-a scos pe Castillo din lotul pentru un turneu sud-american Under 20 din cauza îndoielilor legate de naţionalitatea sa. Castillo, care joacă în prezent la Barcelona Guayaquil, a urcat în carieră la clubul Sport Norte America, care a fost sancţionat, în 2018, pentru falsificarea documentelor a câtorva zeci de jucători, astfel încât aceştia să poată evolua cu cetăţenie ecuadoriană. De asemenea, un alt club ecuadorian, Emelec, a refuzat împrumutul lui Castillo în 2015, deoarece nu era sigur de originea ecuadoriană a jucătorului.

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite