„Fetiţele“ lui Răzvan au mai smuls un punct

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile în care Chivu aproape a plâns înainte de meci, Florescu a cerut susţinere pe facebook, iar Răzvan s-a plâns de tot şi de toate, România a remizat din nou aseară,0-0, cu Belarus. Cinci jucători schimbaţi nu modifică faţa deplorabilă a naţionalei arătată cu Albania, ci doar o mai cosmetizează un pic, păcălind audienţa cu un joc ceva mai rapid.

Pantilimon, Maftei, Chivu, Bilaşco şi Stancu nu au mantii şi jobene de magicieni, însă e clar că pot realiza mai multe trucuri pe teren decât au făcut-o Lobonţ, Cociş, Contra şi restul ­bluforilor, care, în loc de magie, au încercat şiretlicuri ieftine la meciul de la Piatra Neamţ.

Totuşi, prima ocazie a partidei a aparţinut „asasinilor" de la Paris, bieloruşii, dar Kornilenko nu şi-a cadrat şutul, deşi îl ridiculizase în prealabil pe Gabi Tamaş, veşnicul „bad-boy" neînţeles, în minutul patru. De-aici încolo, până la pauză a fost ceva mai bine. Stancu, în două rânduri, mai întâi cu un şut cu efect à la Henry, iar apoi cu o lovitură de cap violentă, respinsă de Jevnov, ne-a amintit ­ce-nseamnă să tresari la meciurile naţionalei.

Florescu şi Cociş, campioni la pase laterale

„Motanului" i s-au alăturat Deac, Bilaşco şi Torje, ultimul cu o prestaţie încântătoare în prima repriză, încununată cu un şut cu stângul din întoarcere, care s-a poticnit însă în braţele portarului gazdelor.

Înlocuirea „motoretei" Torje cu blazatul Cociş a însemnat reluarea DVD-ului din meciul cu Albania. Cuplul de campioni la pase laterale pe care actualul jucător al lui Al Nasr l-a făcut cu insipidul George Florescu a stârpit orice urmă de fantezie care a existat în jocul nostru din prima parte.

Asta mai ales în condiţiile în care cei doi nu mai au nimic de arătat unul celuilalt, după ce au fost colegi de cameră încă de pe vremea în care erau la început de drum, la „U" Cluj. Dacă mai punem şi prestaţia lui Rădoi, a cărui valoare a fost înghiţită aproape total de dunele de nisip, avem tabloul complet al neputinţei. Iar chinul a continuat timp de 45 de minute, timp în care probabil că nu numai Hagi, Popescu şi restul „Generaţiei de Aur", dar şi d-alde ­Bicfalvi, Mihai Costea sau Gardoş, puştii lui Săndoi, şi-au dat coate, întrebându-se ce caută băieţii aceia cu steagul tricolor la piept.

Iar punctul nu s-a pus până când România n-a ratat penibil şi ultimele mari şanse în finalul meciului. După ce şutul lui Marica a fost respins în faţă de Jevnov, dar Florescu se repezise spre linia porţii în loc să aştepte un ricoşeu fericit, Cociş a tras mult peste din 14 metri.
S-a terminat 0-0, iar modul în care tricolorii s-au victimizat în ultimele zile a lăsat acum un gust şi mai amar.

Cociş: „Îi va fi greu lui Răzvan"

Fotbaliştii naţionalei sunt alături de Răzvan Lucescu şi spun că acesta nu trebuie demis. „Ştim că îi va fi şi mai greu lui Răzvan şi că lumea ne va critica, dar trebuie să mergem înainte. Răzvan are tot sprijinul nostru", a spus Răzvan Cociş.

Torje s-a accidentat şi a ieşit la pauză

Unul dintre cei mai activi jucători ai naţionalei a fost dinamovistul Gabi Torje. Fotbalistul nu a evoluat decât 45 de minute pentru că a suferit o accidentare, iar Lucescu jr a fost nevoit să-l scoată de pe teren. În locul lui, din repriza a doua a evoluat Răzvan Cociş.

Dragomir a văzut alt meci

Preşedintele LPF i-a lăudat pe jucătorii lui Lucescu după remiza de la Minsk. „Am jucat excelent, i-am distrus cu pressingul. Belarusul putea să bată orice echipă din lume după cum a evoluat. Deac a fost cel mai bun. M-a surprins că Marica a fost trimis atât de târziu pe gazon. Cu toate astea, eu sunt încrezător. Va reveni şi Mutu şi vom avea echipă trăsnet", a spus Dumitru Dragomir.

Cinci schimbări faţă de meciul cu Albania

Nemulţumit de evoluţia unor jucători în remiza cu Albania, 1-1, selecţionerul Răzvan Lucescu a făcut nu mai puţin de cinci schimbări în echipă. În partida de aseară, antrenorul naţionalei i-a trimis în teren din primul minut pe portarul Pantilimon, pe fostul rapidist Vasile Maftei, căpitanul Cristi Chivu şi-a reluat locul în centrul defensivei, iar Stancu şi Bilaşco au făcut cuplu în atac.

Belarus: Jevnov - Şitov, Omelianciuk, Martinovici, Iurevici - V. Hleb, Kornilenko (Rodionov 76), Kulchi, A. Hleb (Putilo 73) - Kutuzov (Krivets 88), Kisliak.

Selecţioner: Bernd Stange.

România: Pantilimon - ­Maftei, Tamaş, Chivu, Raţ - Torje (Cociş 46), Rădoi, Florescu, Deac (Marica 83) - Bilaşco, B. Stancu (D. Niculae 73).

Selecţioner: Răzvan Lucescu.

Stadion Dinamo (Minsk): 20.000

Arbitru: Pavel Kralovec (Cehia)

Grupa D

Belarus - ROMÂNIA 0-0

Albania - Luxemburg 1-0 Salihi 37

Bosnia - Franţa 0-2 Benzema 72, Malouda 78

Etapa următoare:

Luxemburg - Belarus,
Albania - Bosnia (ambele la 8 octombrie),
Franţa - România (9 octombrie)

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite