Ferrari, reacție după gafa din Olanda: Cum s-a ajuns la o situație jenantă
0Ferrari a primit o dură lovitură de imagine, după ce mecanicii săi l-au încurcat serios pe pilotul Carlos Sainz jr, în timpul cursei de duminică.

Concret, după 15 ture, Sainz jr a intrat la boxe unde a stat... 12,7 secunde! Vorbim despre un timp uriaș de așteptare în lumea curselor de Formula 1, unde intrările și ieșirile din boxe durează foarte puțin, 6-7 secunde maxim. Văzând ce se întâmplă în acel pit stop, până și pilotul Ferrari a avut o reacție scurtă, șocat de cât a fost ținut pe margine: „Ohh, Dumnezeule!”.
Acest episod s-a viralizat imediat și l-a afectat decisiv pe Carlos Sainz jr. Care a terminat pe locul 8 cursa câștigată de Max Verstappen (Red Bull). Acum, la trei zile după acest episod comic, Inaki Rueda, oficial al echipei Ferrari, a încercat să explice ce s-a întâmplat, la Zandvoort.
„Sainz a fost chemat la timp la boxe. Știa că trebuie să o facă și a avut destul timp pentru a intra pe linia respectivă. Anunțul către membrii echipei a venit târziu pentru că eram ocupați să reacționăm la intrarea lui Perez la boze. Le-am oferit membrilor echipei doar 17 secunde pentru a reacționa. Carlos a venit și el mai repede și ei n-au rămas cu destul timp pentru a se pregăti. Aparatul cu care securizăm roțile din stânga a putut să-și facă treaba în partea din față, dar în stânga am avut probleme și din cauza felului în care e realizată linia boxelor la Zandvoort. Din acest motiv toate celelalte roți erau instalate, dar cea din stânga spate nu”, a spus Rueda.