Federer, magic pe scenă, alături de Coldplay: Roger i-a ridicat pe oameni în picioare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea tenisului l-a pierdut pe jucătorul magnific care a fost Roger Federer (41 de ani), însă acesta rămâne în categoria supereroilor care au marcat istoria acestui sport și despre care Adevărul a scris astăzi.

Federer

Cu racheta agățată în cui în 2022, „FedEx“ a mărturisit, de curând, că nici n-a jucat vreun meci de atunci, nici măcar cu prietenii săi apropiați. Între timp, Roger și-a găsit alte modalități de a-și petrece timpul. În weekend, de pildă, el a apărut pe scenă la un concert susținut de Coldplay, la Zurich. Nu doar în calitate de spectator însă! Roger chiar a ajuns pe scenă, în aplauzele spectatorilor, și a luat în mână un instrument muzical numit „Shaker“, spre bucuria celor din jur. Imaginile cu Federer de la concertul Coldplay au devenit virale și pot fi văzute mai jos.

Omagiat, marți, la Wimbledon

După acest moment special de la Zurich, Federer s-a aflat în prim-plan cu altul, marți, la All-England Club.

Primit în loja regală, elvețianul, de opt ori campion la Wimbledon, a fost omagiat înainte de startul meciurilor de pe Terenul Central. Cei prezenţi aici s-au ridicat pentru a-l saluta pe Federer. Elveţianul a avut apoi parte de o lungă ovaţie, întreruptă doar atunci când Prinţesa de Wales, prezentă alături de el, i-a propus să se aşeze pentru a face loc jocului şi campioanei en titre, Elena Rybakina.

Organizatorii Wimbledon au hotărât să-l onoreze pe fostul număr 1 mondial, în calitatea sa de "jucătorul cel mai titrat al turneului", cu opt trofee cucerite aici (perfomanţă care poate fi egalată de Novak Djokovici, la finalul ediţiei din acest an). Cu acest prilej, Federer a putut vedea că popularitatea lui e intactă.

În costum crem şi cu cravată de culoare închisă, însoţit de soţia sa Mirka, de părinţii săi şi de antrenorul său dintotdeauna, Severin Luthi, Federer şi-a făcut apariţia în tribune la ora locală 13.27, când Loja Regală era deja plină.

Ultimul meci al lui Federer la Wimbedon a avut loc în 2021, când şicanat de problemele la genunchi, a fost eliminat în semifinale de polonezul Hubert Hurkacz.

Campionul elveţian a jucat ultima oară, toamna trecută, la Laver Cup de la Londra, iar săptămâna trecută a primit un omagiu similar la turneul pe iarbă de la Halle (Germania), pe care l-a câştigat de zece ori.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite