Federaţia Română de Judo şi Federaţia Română de Lupte au un nou partener: OMNIASIG Vienna Insurance Group

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gusa

OMNIASIG Vienna Insurance Group a încheiat un nou parteneriat împreună cu Federaţia Română de Judo şi Federaţia Română de Lupte, parteneriat ce stă sub umbrela campaniei OMNIASIG pentru PERFORMANŢĂ.

OMNIASIG Vienna Insurance Group a încheiat un nou parteneriat împreună cu Federaţia Română de Judo şi Federaţia Română de Lupte, parteneriat ce stă sub umbrela campaniei OMNIASIG pentru PERFORMANŢĂ. Prin intermediul acestui parteneriat, OMNIASIG susţine activitatea celor două federaţii şi va lansa, împreună cu acestea, o serie extinsă de iniţiative menite să crească gradul de notorietate a celor două sporturi, faţă de cât mai multe categorii de public, susţinând astfel performanţa pe toate planurile. Parteneriatul este încheiat pe o perioadă de un an şi va putea fi extins şi în anii următori.

Mihai Tecău (Preşedinte directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group): “Susţinerea performanţei şi a evoluţiei fac parte din activitatea permanentă a OMNIASIG, astfel încât acest nou pas a venit firesc, respectiv extinderea demersurilor noastre în zona sportului. Am ales să sprijinim Federaţiile de Judo şi de Lupte nu doar pentru că valorile noastre sunt foarte apropiate, ci şi pentru că ambele sunt sporturi care educă prin principiile lor şi inspiră tânăra generaţie să gândească într-un mod creativ şi corect şi să fie responsabilă”. 

Cozmin Guşă (Preşedinte Federaţia Română de Judo): “Un mediu propice pentru performanţă e unul în care activitatea se desfăşoară în siguranţă. Parteneriatul cu OMNIASIG Vienna Insurance Group înseamnă că judokanii români ştiu că sunt în siguranţă şi că, la bine şi la greu, au parte de sprijinul unui asigurator responsabil, de nădejde. Această certitudine este extrem de motivantă pentru sportivi şi reprezintă încă un pas în direcţia calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020”. 

Răzvan Pîrcălabu (Preşedinte Federaţia Română de Lupte): “Parteneriatul cu OMNIASIG Vienna Insurance Group contează mult pentru luptătorii români. Împreună cu compania de asigurări vom putea creşte gradul de vizibilitate a acestui sport extraordinar, pentru a-l aduce la nivelul performanţelor actuale ale luptătorilor români. Principiile după care aceşti sportivi se ghidează, atât la antrenamente, cât şi în competiţii, îşi regăsesc echivalentul şi în valorile OMNIASIG. Aceste seturi de valori sunt menite să educe caractere puternice şi oameni integri, iar ce ne dorim noi prin acest parteneriat este să aducem atenţia românilor asupra acestora şi să îi inspirăm pentru a le urma”.

OMNIASIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea şi coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piaţa asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de peste 190 de ani în domeniul asigurărilor. Având aproximativ 25.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil în Austria şi în pieţele ECE pe care activează. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite