FCSB – LASK Linz, misiune posibilă: argumentele care ne dau speranțe mari în play-off-ul Ligii Europa
0Acum, când dubla cu Sparta Praga (Cehia) s-a pierdut, bucureștenii au „aterizat“ în play-off-ul Ligii Europa, unde vor da de LASK Linz (Austria), o adversară în fața căreia vor avea șanse bune de calificare.
Pentru că formația de pe locul 3, la ultima ediție din Bundesliga austriacă, poate fi catalogată oricum, numai o sperietoare nu. În lotul actual, jucătorii cel mai bine cotați sunt Marin Ljubicic (atacant, 22 de ani, 8 milioane de euro), Hrvoje Smolcic (stoper, 23 de ani, 3 milioane de euro) și Sascha Horvath (mijlocaș, 27 de ani, 2,7 milioane de euro). Nici unul nu e vreo vedetă de talie internațională.
În ceea ce privește palmaresul european din ultimii ani, LASK Linz se poate lăuda cu următoarele rezultate:
*2023-2024: eliminare în grupele Ligii Europa, de pe ultimul loc, cu 3 puncte, într-o serie cu Liverpool, Toulouse și Union Saint-Gilloise.
*2020-2021: eliminare în grupele Ligii Europa, de pe penultimul loc, cu 10 puncte, într-o serie cu Tottenham, Antwerp și Ludogoreț.
*2019-2020: eliminare în play-off-ul Ligii Campionilor, după dubla cu Club Brugge. Apoi, ajunsă în grupele Ligii Europa, LASK Linz a câștigat locul 1, cu 13 puncte, într-o serie cu Sporting Lisabona, PSV Eindhoven și Rosenborg. În prima fază eliminatorie, austriecii și-au luat revanșa față de Club Burgge. S-au oprit însă, în optimi, după dubla cu Manchester United, pierdută cu 1-7, la general.
Echipele românești rămase în cupele europene
Liga Campionilor, turul III preliminar
Marți
FCSB – Sparta Praga 2-3 (1-1 în tur)
Conference League, turul III preliminar
Ieri
Astana (Kazahstan) – Corvinul Hunedoara 6-1 (2-1 în tur)
Astăzi
CFR Cluj – Maccabi Petah Tikva (Israel) (1-0 în tur)
Ora 20.00, Digi Sport 1, Prima Sport 1
Liga Europa, play-off
22 august: LASK Linz (Austria) – FCSB
29 august: FCSB – LASK Linz
Orele și televizările vor fi stabilite, ulterior.