Interviu EXCLUSIV / Rădoi: „Titlurile CFR-ului ar fi trebuit să fie anchetate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul căpitan al Stelei vorbeşte despre jocurile de culise din România şi aminteşte că la fiecare campionat câştigat de clujeni au contribuit greşelile comise de fotbaliştii străini din echipele adverse.

Pe teren: Grafite, Ricardo Oliveira, Delgado, Bresciano, Luca Toni. Pe bancă: Zenga, Quique Flores, Hickersberger, Maradona. Nu e vreo selecţionată mondială. Sunt „cămilele" cu care s-au luptat Rădoi şi Olăroiu în sezonul recent încheiat şi în faţa cărora au câştigat campionatul din Emirate. Ei cu „cămilele", noi în România cu „armăsarii" noştri pursânge.

Numai că la ei, trofeele se câştigă pe teren, cu mai multă muncă şi mai puţine vorbe, pe când la noi, de multe ori e mai important cât de bine „joci" în afară terenului. Asta a simţit şi Rădoi, chiar dacă acum urmăreşte totul de la mii de kilometri distanţă, la Al-Ain. „S-a scris că am fost la derby-ul Steaua - Dinamo pe «Arena Naţională», dar eu acum m-am întors în ţară după 11 luni. De când am ajuns în România, n-am avut timp pentru mine deloc. A trebuit să stau cu prietenii, familia, foştii antrenori. Partea bună e că o să am vacanţă până pe la 8 iulie, cum n-am mai avut de ani de zile", spune, uşurat, cel mai iubit jucător al Stelei de după Lăcătuş.

„Weekend Adevărul": Când am vorbit în septembrie, ai spus că Steaua trebuie să câştige campionatul, fiindcă are un lot la fel de bun ca în sezonul 2005 - 2006, când a luat ultimul titlu...

Mirel Rădoi: Aş spune că acum a avut un lot poate chiar un pic mai bun decât atunci! Chiar în prima zi în care m-am întors în ţară, m-am dus la palat, la naşul meu (n.r. - Gigi Becali), şi i-am zis: „Dacă n-ai câştigat campionatul acum, nu ştiu când îl mai câştigi". Şi el era de aceeaşi părere. Oricum, din ce am văzut, ca joc, Steaua a fost mult peste CFR. Iar dacă mă întrebi pe mine, de fapt, Vasluiul era echipa care merita cel mai mult titlul, şi ca joc, şi ca valoare individuală a fotbaliştilor.

Şi totuşi, de ce Steaua a terminat abia pe 3?

Din cauza schimbărilor dese de antrenori. Steaua are nişte jucători tineri şi talentaţi, însă ei au nevoie de continuitate. E greu să ieşi campion, când tu schimbi antrenorul o dată la câteva luni.

I-ai zis şi lui Gigi asta?

Bineînţeles, dar eu nu pot decât să-l sfătuiesc. Oricum, cred că la anul Steaua va lua campionatul.

Crezi că Steaua a pierdut titlul şi din cauza jocurilor de culise?

Eu cred că au fost jocuri de culise în ultimul campionat şi cred că o să mai fie! La noi se petrec nişte lucruri bizare. De exemplu, CFR câştigă mereu titlul pe greşelile străinilor.

Te referi la arbitrii veniţi din străinătate?

Nu. La jucătorii străini de la echipele adverse. CFR aduce cei mai mulţi străini în campionatul românesc şi beneficiază de greşelile lor. Cam ciudat, nu?

Concret...

La un moment dat, dăduseră mai mulţi jucători la Piteşti, sub formă de împrumut, iar ei n-au jucat împotriva CFR-ului, fiindcă îşi luau salariile de acolo. Apoi, primul titlu l-au câştigat după ce au bătut „U" Cluj cu 1-0, cu acel penalty provocat de Bilica. Culmea, el chiar a şi recunoscut că a fost contactat de cineva înainte de meci, dar nu s-a făcut nicio investigaţie. Acum, iarăşi au bătut „U" Cluj ca să ia titlul, după o nouă fază în care un străin (n.r. - Szukala) a provocat penalty-ul la Kapetanos. După toate episoadele astea nu s-a făcut nicio investigaţie, deşi ar fi trebuit. În schimb, Steaua a fost anchetată ani de zile, fiindcă a încercat Gigi să le dea o primă celor de la „U" Cluj, ca să fie mai motivaţi în meciul cu CFR.

Totuşi, crezi că după toate interceptările telefonice, după toate stenogramele şi arestările din arbitraj, mai are cineva curajul să facă lucruri murdare?

Stai liniştit. Nu se mai fac aranjamentele prin telefon.

Atunci, se fac pe mess...

Da, poate (râde).

Când am vorbit în septembrie, erai foarte bucuros că Steaua l-a luat pe Florin Costea...

Florin Costea e un fotbalist de mare valoare. Refuz să cred că fotbalul i-a ieşit din cap peste noapte. Aşa ceva e imposibil. Ah, că săracu' n-a fost pregătit fizic, aşa cum trebuie, asta e altceva. Dar calităţi are în continuare. După părerea mea, Steaua a renunţat prea uşor la el.

De ce jucător ţi-a plăcut cel mai mult în ultimul sezon?

De Bourceanu. E un fotbalist inteligent, ştie ce are de făcut, nu-şi depăşeşte atribuţiile, nu încearcă să facă lucruri inutile, nu încearcă să fie un număr 10, fiindcă nu ăsta e rolul lui. E foarte util echipei.

Ce impresie ţi-a lăsat antrenorul Reghecampf?

Sper ca numirea lui la Steaua să fie de bun augur. Să fim serioşi, la finalul turului, nimeni nu dădea vreo şansă Chiajnei să se salveze de la retrogradare. „Reghe" însă i-a făcut să alerge ca iepurii şi să şi joace fotbal, nu doar bufa-bufa. Eu am mari speranţe că el va reuşi la Steaua, mai ales că a jucat la acest club şi ştie ce înseamnă să fii la Steaua, cum e cu presiunea şi care sunt pretenţiile.

Dintre noile achiziţii, cine crezi că va ajuta cel mai mult echipa?

Nu-i ştiu pe toţi, dar dacă mi-ai spune tu, ţi-aş zice.

Adi Rocha.

E un atacant bun de careu.

Dumitraş.

Mi-a plăcut, cât l-am văzut la Ceahlăul. E un fundaş solid.

Pintilii.

El e fotbalist, şi unul cu experienţă.

A spus că tu eşti idolul lui...

Aşa a zis? Atunci, îi mulţumesc şi promit să-i fac cinste cu o bere la prima ocazie (râde). Serios vorbind, Pintilii trebuie să joace şi mai bine decât a făcut-o până acum, fiindcă Steaua cere mai mult. Uite, mereu îmi aduc aminte de ce mi-a zis odată Petre Marin, care jucase vreo 300 de meciuri în Liga I, când a venit la noi. Mi-a zis: „Steaua e altceva". Şi asta din cauza presiunii, din cauza pretenţiilor, din cauza suporterilor care sunt exigenţi.

Când o să te vedem din nou în tricoul Stelei?

Nu ştiu. Steaua n-are nevoie de mine, dacă ne uităm la politica de transferuri. Ei iau jucători tineri, de 23, 24, 25 de ani. Eu poate o să mai joc în tricoul Stelei într-un meci demonstrativ.

Glumeşti...

Păi, gândeşte-te că eu mai am doi ani de contract cu Al-Ain, iar când îmi voi termina înţelegerea aici, deja o să fiu „băbăciune" (râde cu poftă). Nu vreau să revin la Steaua doar fiindcă sunt de-al casei şi că mă iubesc suporterii. Nu vreau să ocup de pomană locul unui tânăr.

Dar nici nu cred că te vei retrage la 33 de ani...

Depinde de cum mă voi simţi. Acum, la 31 de ani, mă simt senzaţional, alerg câte 11, 12 kilometri pe meci. Dacă mă mai ţin balamalele şi la 33 de ani, atunci vorbim şi despre o revenire la Steaua.

"Cele mai preţuite trofee pe care le-am luat? Primul titlu cu Steaua, cu nea Piţi antrenor, şi apoi al treilea titlu, cu Oli, tot la Steaua.''

11 trofee a cucerit Rădoi în carieră: trei titluri cu Steaua, două cu Al-Hilal, unul cu Al-Ain. În plus, are două Supercupe ale României şi trei Cupe cu
Al-Hilal.

„După ce am văzut la Oli, nu-mi trebuie antrenorat"

La Al-Ain ai luat titlul cu o echipă care, acum un sezon, a scăpat de la retrogradare în penultima etapă...

Cel mai mare merit îl are Oli. A reuşit să organizeze echipa şi să schimbe mentalitatea jucătorilor, mai ales a celor locali. Ţin minte şi acum că la primul antrenament, Oli ne-a adunat în jurul lui şi a ţinut un discurs: „Poate o să credeţi că sunt nebun, dar eu vreau să câştig campionatul anul ăsta". M-am uitat la feţele jucătorilor şi au fost cam surprinşi. Probabil, s-au gândit: „Uite-l şi pe ăsta! A venit să ne impresioneze cu vorbe mari". Dar, treptat, Oli ne-a făcut şi pe noi să credem că putem lua titlul. Şi uite că l-am luat. Şi în ce manieră! Cu trei etape înainte de final, cu o singură înfrângere, la 14 puncte de locul 2.

Te-ai dus la festivitatea de premiere cu steagul României...

Aici e o poveste interesantă. Mi-a fost cam teamă să ies la festivitate cu steagul României. În Arabia Saudită am câştigat titlul de două ori cu Al-Hilal. De fiecare dată am vrut să sărbătoresc cu steagul României, dar mi-au zis că nu e voie. Bine, suporterii veneau în tribune cu steagul României, dar noi, străinii din echipă, n-aveam voie să ieşim cu steagurile noastre. În Emirate, însă, s-a putut, şi m-am simţit foarte mândru.

Cum s-a schimbat Rădoi după trei ani în Asia?

Cred că am devenit mai înţelept. Am învăţat să-mi controlez ieşirile nervoase. În Asia, diferenţa o fac cei patru jucători străini din fiecare echipă. De aceea, fotbaliştii locali încearcă prin orice metodă să te provoace. Te scuipă, te lovesc, te înjură, toate ca să ripostezi, să iei „galbene" sau să fii eliminat. În Arabia Saudită a fost foarte rău din punctul ăsta de vedere. În Emirate e mult mai bine.

Financiar, la Al-Ain ai avut cel mai bun sezon din carieră?

A fost un sezon bun, dar nu pot să spun că a fost de vis. Eu am câştigat mulţi bani şi la Al-Hilal. Iar dacă mă interesau numai banii, rămâneam acolo.

În România ai fi strâns vreodată banii pe care i-ai câştigat în ultimii trei ani?

Probabil că nu. Pe de altă parte, să nu uităm că eu am câştigat foarte bine şi la Steaua. Am avut un contract de 300.000 de euro pe sezon.

De când eşti în Asia, Gigi n-a venit să te vadă?

A vrut să vină acum, pe final de sezon, dar n-a mai ajuns că au fost probleme la Steaua. În Arabia Saudită îi era mai greu să ajungă, fiindcă n-avea zbor direct, însă, probabil, o să vină în Emirate. Oricum, a mai văzut meciurile noastre, ne urmăreşte (râde).

În ce postură o să te vedem după ce o să-ţi pui ghetele în cui: Rădoi, manager sau Rădoi, antrenor?

Îmi place antrenoratul, dar înclin să spun Rădoi, manager.

De ce?

Nu ştiu dacă îmi trebuie antrenorat, după ce am văzut la Oli. Îl văd cum doarme patru ore pe noapte, cum e sub un stres permanent, cum a albit în doi ani. Nu ştiu dacă îmi trebuie asta. Ştii vorba aia, îţi mai trebuie şi vacanţă şi odihnă (râde). Păi, când mergi la Oli, zici că mergi la NASA. La el în birou e ca în filmele SF, cu monitoare mari, cu calculatoare, cu DVD-uri în jurul lui. Şi se uită tot timpul la meciuri. Nu-ţi imagina că face altceva.

"Nici acum n-am vorbit cu Neşu. «Vorbim» doar prin mesaje. Nici acum n-am puterea să vorbesc cu el. Nici nu ştiu ce să-i zic. Mă bucur foarte mult că progresează. Cunoscându-l pe Neşu, sunt sigur că nu va renunţa la luptă până nu va merge din nou.

Un-doi cu Rădoi: făcea scaune şi îl admira pe Van Damme

Barcelona sau Real Madrid?

Barcelona.

Inter sau Milan?

Inter!!! De mic ţin cu Inter. Când s-a transferat Mutu, a început să-mi placă şi mai mult echipa, iar când s-a dus şi Chivu acolo, am devenit un suporter înfocat. I-am tot dat SMS-uri lui Cristi şi i-am scris: „Căpitane, nu cumva să pleci! Să nu ne laşi la greu".

Tocmai şi-a prelungit contractul.

Ce veste bună mi-ai dat. Uite că mi-a ascultat sfatul (râde). Chiar acum o să-i trimit un mesaj de felicitare.

Mourinho sau Guardiola?

Ca joc, îmi place Barcelona lui Guardiola, însă, ca antrenor, îl admir pe Mourinho. Poate şi pentru că m-am văzut cu el faţă în faţă, am vorbit despre fotbal şi mi-a lăsat o impresie incredibilă. Se spune că e arogant, însă nu e deloc aşa. E cu totul şi  cu totul special.

Messi sau Cristiano Ronaldo?

Messi.

Serie A sau La Liga?

La Liga.

Cine câştigă Euro 2012?

Eu am pariat pe o finală Germania - Olanda. Oricare dintre aceste echipe va ajunge în finală, eu o să câştig, chiar dacă pe o cotă mai mică. Cred că Spania va fi eliminată de Olanda în semifinale. Va fi revanşa pentru finala pierdută de olandezi la Mondial. Spaniolii au în continuare cea mai tare echipă, însă nu cred că mai au aceeaşi motivaţie ca nemţii şi olandezii, după ce au câştigat Euro 2008 şi Mondialul din 2010.

Ce meserie ai fi avut, dacă nu ajungeai fotbalist?

Eram tâmplar. Am fost la un liceu de profil sportiv, însă, la un moment dat, s-a desfiinţat şi ne-au repartizat la diferite meserii. Eu eram chiar un bun tâmplar. Făceam două scaune, bine, nu de la zero, şi mergeam la antrenament.

Oraşul unde te simţi cel mai bine?

Bucureşti. Ştiu că o să mă înjure severinenii mei. Acum, când m-am întors în ţară, m-am dus câteva zile la Severin, dar în Bucureşti mă simt cel mai bine, poate fiindcă e şi un oraş mare.

Actorul preferat?

Van Damme. Am copilărit cu filmele lui. Acum e şi el „băbăciune", ca mine (râde).

Filmul preferat?

„Sport sângeros". Tot cu Van Damme.

Banii aduc fericirea?

Nu. O întreţin. Eu şi soţia mea n-avem nevoie de mulţi bani ca să fim fericiţi. Dacă ne iei mâine toţi banii, noi o să găsim o modalitate de a câştiga bani, chiar şi mai puţini, dar tot fericiţi o să fim.

Ce ai schimba, dacă ai putea da timpul înapoi?

Am făcut şi eu nişte meciuri pe care aş vrea să le uit (râde). Serios vorbind, am avut multe momente în care am jucat cu infiltraţii, deşi medicii mi-au zis că nu e bine. Din cauza asta, ulterior, m-am accidentat mai rău şi am ratat mai multe transferuri. Dacă aş putea să dau timpul înapoi, n-aş mai forţa să joc accidentat.

„Denis e talentat, dar puturos. A moştenit-o pe soţie"

Rădoi s-a stabilit la Al-Ain, alături de soţia sa, Viviana, şi de cei doi copii, Denis şi Ingrid.  „Lui Denis îi place fotbalul. E înscris la Academia clubului Al-Ain. În ultima lună însă, nu l-am mai lăsat la antrenamente, fiindcă şedinţele erau de la ora 16.30. El ajungea acasă de la şcoală la ora 16.00 şi era şi foarte cald afară la ora aia, erau 45 de grade. Joacă mijlocaş central, ca şi mine. Îi place fotbalul la nebunie. E talentat, dar puturos. Aici nu m-a moştenit pe mine, ci pe soţie (râde cu poftă). Eu trag de el, îi spun că fără muncă nu poţi să ajungi fotbalist, dar are doar 8 ani. Poate cu timpul o să muncească mai mult pe teren", a povestit Mirel.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite