Europa „fierbe“: UEFA, acuzată că pune în pericol sănătatea oamenilor în plină pandemie
0
Euro 2020 şi-a păstrat denumirea, în mod simbolic, deşi vorbim despre o întrecere care se va organiza în 2021, între 11 iunie şi 11 iulie.
În momentul în care s-a decis amânarea evenimentului, probabil, mulţi şi-au închipuit că organizarea turneului va decurge fără probleme, în vara acestui an.
În realitate însă, UEFA a „tremurat“ până acum câteva zile pentru această competiţie cu un format total inoportun, când planeta traversează cea mai mare criză sanitară din ultimii 100 de ani! Într-un moment în care călătoriile sunt restricţionate, din cauza pandemiei, Campionatul European va fi găzduit de 11 ţări! Iar asta în condiţiile în care, inclusiv acum, când campania de vaccinare e în plină derulare, e de neimaginat ca mii de suporteri să călătorească prin toată Europa, să vadă nişte meciuri de fotbal! Mai ales că, în foarte multe ţări, accesul spectatorilor în tribune e interzis, de mai bine de un an.
UEFA a insistat însă pentru organizarea partidelor de la Euro cu suporteri în tribune. Iar oraşele care au refuzat această condiţie, au fost tăiate de pe listă. Vorbim despre Dublin (Irlanda) şi Bilbao (Spania). Dacă în cazul celui de al-doilea oraş, partidele au rămas tot în Spania, fiind acordate Sevillei, în schimb, irlandezii au luat foc, după ce meciurile pentru care s-au pregătit, făcând investiţii importante, au ajuns la Sankt Petersburg şi la Londra!
„UEFA şi-a depăşit limitele, impunând această condiţie. Să forţezi spectatorii să revină prematur pe stadioane e, în opinia mea, o decizie proastă a autorităţilor fotbalului. Eu niciodată nu m-am gândit că ar fi o propunere realistă“, a declarat premierul irlandez, Micheal Martin.
UEFA a ignorat revolta irlandezilor, postând un mesaj sec, pe pagina oficială: „Le mulţumim oraşelor Bilbao şi Dublin şi le vom avea în vedere pentru organizarea unor evenimente, pe viitor“.
Munchen, confirmat pe ultima sută de metri
Anunţul forului european privind lista finală a oraşelor care vor găzdui partidele Campionatului European a venit după ce Munchen a cedat presiunilor şi a acceptat să aibă spectatori la partidele care se vor juca pe „Allianz Arena“. „Comitetul Executiv UEFA a fost informat că autorităţile locale din Munchen au acceptat ca un număr minim de 14.500 de spectatori să fie în tribune, la fiecare meci. Astfel, oraşul Munchen a fost confirmat pe lista celor care vor găzdui partide din cadrul Campionatului European“, a anunţat UEFA pe site-ul oficial.
Ce meciuri a primit Sevilla
*14 iunie (grupa E): Spania - Suedia
*19 iunie (grupa E): Spania - Polonia
*23 iunie (grupa E): Slovacia - Spania
*27 iunie (optimi): Locul 1 B / Locul 3 A/D/E/F
Ce meciuri în plus a primit Sankt Petersburg
*14 iunie (grupa E): Polonia - Slovacia
*18 iunie (grupa E): Suedia - Slovacia
*23 iunie (grupa E): Suedia - Polonia
8 meciuri va găzdui Londra, după ce a primit şi partida din optimi care, iniţial, trebuia să se joace la Dublin.
Au fost 13, au rămas 11
Într-o primă fază, Euro 2020 avea 13 oraşe gazde. Bruxelles a căzut însă de pe listă, încă din 2017, din cauza faptului că ridicarea stadionului promis s-a lovit de probleme. Dublin a fost tăiat acum. Astfel, au rămas 11 oraşe: Londra, Roma, Baku, St. Petersburg, Sevilla, Bucureşti, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Budapesta şi Glasgow.
Programul partidelor de la Bucureşti
Grupa C
*Duminică, 13 iunie 2021, ora 19.00
Austria – Macedonia de Nord
*Joi, 17 iunie 2021, ora 16.00
Ucraina – Macedonia de Nord
*Luni, 21 iunie 2021, ora 19.00
Ucraina – Austria
Optime de finală
*Luni, 28 iunie 2021, ora 22.00
Locul 1 grupa F – Locul 3 din grupa A/B/C