Eric a dezertat!
0FSV MAINZ – GAZ METAN MEDIAŞ, mâine, ora 21.30, Digi Sport 2
Gaz Metan Mediaş a primit o grea lovitură înaintea meciului de mâine cu Mainz din turul III preliminar al Ligii Europa. Golgheterul ardelenilor din sezonul trecut, brazilianul Eric, şi-a luat la revedere de la toţi colegii lui şi a părăsit echipa! Motivul? Atacantul susţine că înţelegerea sa cu formaţia antrenată de Cristi Pustai s-a încheiat.
Nu de aceeaşi părere sunt şi oficialii ardelenilor, care au afirmat că sud-americanul mai are încă patru ani de contract! „Ne-am săturat de el. Ba ne-a spus că vrea să plece pentru că i-a născut soţia şi are nevoie de concediu paternal, ba ne-a spus că vrea să semneze cu o echipă din străinătate. Să ne lase în pace!", a declarat pentru „Adevărul" pereşedintele medieşenilor, Ioan Horoba.
Eric nu va fi singurul absent al celor de la Gaz Metan la meciul de la Mainz. Fundaşul Lazăr e accidentat şi nu îşi va putea ajuta echipa.