Englezii, la putere
După lecţia de fotbal magnific, predată Realului de către elevii lui Rafael Benitez, marţi noapte, aseară a fost rândul vecinilor aflaţi la 60 de km de Liverpool, adică al lui Manchester de a demonstra de ce fotbalul englez domină Europa în acest moment.
Cu un Ronaldo în mare formă, „diavolii roşii” i-au pus la respect pe milanezi, care au evoluat fără Chivu, accidentat. Golul lui Vidici, venit rapid, a tăiat din elanul Interului.
Ronaldo a adus calificarea englezilor, care ajung, iată, cu trei echipe în sferturi.
Indiscutabil, meciul serii, din punct de vedere al spectacolului, a fost Barcelona – Lyon. După 1-1 în tur, catalanii au avut o primă repriză de vis, marcând de patru ori. Lyon, ca-n meciul cu Steaua, nu s-a lăsat şi a încercat o revenire miraculoasă, reuşită însă doar pe jumătate.
Cu Săpunaru titular, Porto a avut grijă mai întâi să nu ia gol şi apoi să marcheze contra celor de la Atletico Madrid. La adăpostul remizei din tur, 2-2, portughezii au obţinut o calificare în stil italian.
Cea mai strânsă „dublă” a fost cea dintre Roma şi Arsenal. După ce englezii au câştigat în tur cu 1-0, aseară a fost rândul italienilor să obţină acelaşi rezultat, după 90 de minute.
Astfel că meciul s-a decis în prelungiri, disputate după închiderea ediţiei.





















































