Emoţii în toiul nopţii: la ce oră va juca Niculescu finala de la Hobart. Românca urcă spectaculos în clasamentul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Niculescu
Monica Niculescu

Sportiva de 29 de ani poate cuceri cel de al patrulea trofeu WTA din carieră, după cele de la Florianopolis (2013), Guangzhou (2014) şi Luxemburg (2016). Miza financiară e şi ea una mare.

Monica Niculescu a început turneul de la Hobart de pe locul 40 în lume, iar acum are asigurată o urcare până pe poziţia a 32-a, după ce a ajuns în ultimul act.

Sâmbătă, de la ora 05.30 (Digi Sport 2), românca o va întâlni pe Elise Mertens (127 WTA) în finală. Belgianca de 21 de ani a avut un parcurs fulminant la Hobart: a venit din calificări, acolo unde a disputat trei partide, iar după alte patru victorii obţinute pe tabloul principal e acum în faţa primului trofeu WTA din carieră.

Mertens va pătrunde în Top 100 WTA, începând de luni, chiar dacă va pierde finala de la Hobart. O eventuală victorie pentru Niculescu o va ridica şi mai mult în clasamentul mondial, ea urmând să ajungă pe 28. Îşi va egala astfel cea mai bună clasare din carieră de până acum.

Campioana de la Hobart va lua 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce finalista va primi 21.400 de dolari şi 180 de puncte în ierarhia mondială.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite