Emma Răducanu se apără, după ce a fost pusă la zid de toată Anglia
0Emma Răducanu stârnește pasiuni în Marea Britanie. Englezoaica de origine română a fost lăudată pentru că a ajuns în optimi la Wimbledon, după o perioadă în care a fost chinuită mai mereu de accidentări. Pe de altă parte, jucătoarea de tenis este criticată pentru că i-a ”furat” șansa lui Andy Murray să joace pentru ultima dată la turneul londonez.
La începutul acestei săptămâni, Emma Răducanu trebuia să facă pereche cu legendarul sportiv, la dublu-mixt, la Wimbledon 2024. Dar a ales să se retragă din concurs, astfel că decizia sa ”a produs ravagii” în familia lui Andy Murray, după cum le place englezilor să dramatizeze. Ea a fost pusă la zid de întreaga Anglie pentru că i-a ”răpit” partenerului său șansa de a juca pentru ultima dată la All England Cup, acesta anunțând dinainte că se va retrage după al treilea Grand Slam al anului.
Emma Răducanu s-a pus pe sine pe primul loc
Emma Răducanu nu s-a pierdut cu firea în fața avalanșei de acuzații venite pe adresa sa și a explicat de ce a renunțat la proba de dublu-mixt de la Wimbledon. ”A trebuit să prioritizez proba de simplu și cred că a fost decizia corectă, o susțin în continuare. Desigur că n-am vrut să-i fac asta lui Andy, să-i distrug șansa de a juca ultimul meci aici, dar până la urmă decizia mea ar fi fost luată de oricare alt jucător care s-ar fi aflat într-o situație similară.
Sunt sigură că a fost dezamăgit de ce s-a întâmplat deoarece ar fi fost ultimul lui meci aici. Sper să poată juca la Jocurile Olimpice și să aibă parte de o festivitate de retragere, exact cum merită. Toată lumea are păreri la fiecare decizie pe care o iau, știu că am fost criticată pentru asta, dar nu cred că aș fi decis altfel. Trebuie să decizi pentru tine și să prioritizezi asta, mai ales având în vedere istoricul accidentărilor mele, trebuia să mă pun pe primul loc”, a declarat Emma Răducanu, conform DailyMail.
Andy Murray, devastat de decizia jucătoarei
Vestea nu i-a picat bine lui Murray, care ar fi fost ”absolut devastat” de decizia britanicei cu tată român și mamă chinezoaică. La rândul său, Andy s-a retras de pe tabloul principal tot din cauza unor probleme medicale, dureri la spate, dar ar fi vrut să mai evolueze la mixt. Singurul meci pe care a reușit să-l joace la turneul său de adio a fost la dublu masculin, unde a jucat alături de fratele său, Jamie. Cei doi au pierdut în runda inaugurală, scor 6-7(6), 4-6 împotriva echipei formate din Rinky Hijikata și John Peers.
„Vești surprinzătoare: Emma Răducanu s-a retras din meciul de dublu mixt pe care îl avea programat cu Andy Murray. Motivează că simte dureri la încheietura mâinii drepte. Asta înseamnă că Murray și-a jucat deja ultimul meci la Wimbledon. Vai!”, a scris Marcus Buckland, prezentator BT Sport. „Da, surprinzătoare” a comentat imediat Judy Murray, mama lui Andy.