Emma Răducanu, în premieră la brațul iubitului miliardar. Unde s-au afișat cei doi FOTO
0Emma Răducanu (20 de ani), odată o mare speranță a tenisului feminin, se află în recuperare după mai multe operații suferite la mâini și la gleznă. Ieșită din Top 200 mondial, jucătoarea britanică de origine română este așteptată în circuitul WTA la finalul acestui an.
Dacă în plan sportiv campioana de la US Open 2019 nu o duce bine, în plan personal lucrurile merg excelent pentru tânăra sportivă. Emma a participat Săptămâna Modei de la Paris, încheiată marți, unde nu s-a mai ferit de aparatele fotoreporterilor și s-a afișat pentru prima data cu iubitul ei, Carlo Agostinelli.
Tânărul de 21 de ani este moștenitorul unei familii extrem de bogate: Tatăl lui e un prosper afacerist italian, a cărui avere estimată este de aproximativ 1 miliard de dolari, în timp ce mama sa este conducătoarea imperiului cosmetic Dior. De altfel, Emma Răducanu a participat la Săptămâna Modei în calitate de ambasador Dior. Culmea că ea a ocupat această poziție și înainte sa-l cunoască pe Carlo, ba mai mult, cei doi s-au cunoscut la un eveniment în care Emma participa ca ambasadoarea globală a Dior pentru modă și frumusețe, în Mexic.
Dacă pe plan personal, lucrurile merg bine pentru jucătoarea de tenic, în plan sportiv situația nu e roz. Câștigătoarea US Open 2021, a clacat la toate turneele de Grand Slam la care a participat în ultimii doi ani și a căzut sub locul 200 mondial. Anul acesta, Emma Răducanu a jucat doar 10 meciuri, în care a învins de 5 ori.