Ebola a lovit şi fotbalul: Maroc a refuzat să organizeze Cupa Africii. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporter african şi un mesaj către întreaga lume. FOTO AFP
Suporter african şi un mesaj către întreaga lume. FOTO AFP

În ianuarie 2011, Maroc a fost desemnată ţară-gazdă a Cupei Africii pe Naţiuni, ediţia 2015, programată să debuteze la începutul anului viitor. Pe fondul epidemiei de Ebola din ultimele luni, guvernul nord-african a anunţat însă că refuză să mai organizeze competiţia!

În ultimele luni, pe fondul crizei Ebola, au existat negocieri între Maroc şi Confederaţia Africană de Fotbal (CAF), care a făcut presiuni pentru ca turneul să se desfăşoare la data stabilită. 

Mai ales după ce CAF a testat în ultima perioadă şi alte piste, precum Ghana, Nigeria sau Africa de Sud, ţări care au refuzat însă organizarea competiţiei. 

„Nu cred că există vreo ţară africană, în acest moment, care să aibă capabilităţile de a monitoriza şi a controla situaţia Ebola, în condiţiile în care vorbim de aceste numere. Asta e marea noastră problemă. Nu cu echipele care vor participa, ci cu fanii vizitatori“, a declarat recent Mohamed Ouzzine, ministrul marocan al Tineretului şi Sporturilor. 

Cum negocierile nu s-au concretizat cu un rezultat favorabil, CAF a descalificat astăzi echipa naţională a Marocului de la Cupa Africii, din cauza „refuzului de a organiza competiţia“ la datele de 17 ianuarie-8 februarie 2015.

„Comitetul Executiv a primit mai multe candidaturi pentru organizarea competiţiei în 2015, la datele stabilite“, a precizat CAF, într-un comunicat. N-a anunţat însă şi care sunt acestea. 

În ultimele luni, mai multe ţări africane, printre care Ghana, Nigeria sau Africa de Sud au declinat oferta CAF. 

Citeşte şi 

Ebola a speriat şi fotbalul. Marocul nu mai vrea să organizeze Cupa Africii

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite