E la prima convocare, dar are tupeu: „Vreau să profit de absenţa lui Marica şi să dau gol“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Convocat în premieră la echipa naţională, golgheterul ligii secunde din Franţa (17 goluri) are ambiţii mari înaintea „dublei“ cu Ungaria (22 martie) şi cu Olanda (26 martie).

Victor Piţurcă a fost nevoit să-l taie de pe listă pe atacantul său numărul 1, Ciprian Marica. Vârful lui Schalke a disputat ultimul joc oficial la 26 ianuarie, apoi s-a „rupt“ la un antrenament al nemţilor trei zile mai târziu, şi a ajuns „la cuţit“ la 30 ianuarie. Cum Marica nu s-a refăcut în timp util pentru următoarele două partide din calificările pentru Mondialul din 2014, Piţi l-a chemat la lot pe Claudiu Keşeru (26 de ani). „Adevărul“ a vorbit cu vârful lui Angers care, până acum, jucase pentru România doar la nivelul reprezentativei de tineret.

„Adevărul“: De unde a venit această „explozie“ pentru tine în acest sezon la Angers?

Claudiu Keşeru: Traversez o perioadă foarte bună pentru că şi echipa joacă bine. Am început excelent sezonul, am legat nişte victorii cu golurile mele şi am început să prind încredere. Apoi, a venit acel joc cu Le Mans, în care am marcat patru goluri şi care m-a „dopat“ moral. Acum, stau excelent din punct de vedere mental şi sper s-o ajut pe Angers să promoveze în prima ligă. E visul nostru, al tuturor. 


Joci de zece ani în Franţa, dar nicăieri n-ai dat goluri pe bandă ca acum.

Din păcate, de multe ori, m-am confruntat cu fel şi fel de probleme. De exemplu, am avut o perioadă foarte grea la Nantes pentru că nu era stabilitate financiară şi nici sportivă. Era presiunea rezultatelor imediate, eram prea mulţi jucători în lot şi antrenorul ne rotea întruna. Puteam să ajung la forma actuală încă de acum câţiva ani, dar asta a fost. Maturizarea a venit mai târziu.

Sunteţi pe locul 4 în liga a doua, la trei puncte de locul 3, ultimul care promovează. O să joci în Ligue 1 în sezonul viitor?

E foarte posibil ca eu să joc în prima ligă din Franţa sezonul viitor şi cu Angers şi fără Angers. Sunt la final de contract şi am câteva oferte bune. Nu are rost să spun de la cine pentru că ştiţi cum e în fotbal. Lucrurile se pot schimba într-o oră şi pe urmă cazi de penibil. Cel mai bine vorbim la vară.

Să trecem la echipa naţională. Credeai că o să fii convocat pentru „dubla“ cu Ungaria şi cu Olanda?

Eram foarte trist când vedeam tot timpul lista convocaţilor la naţionala mare, iar numele meu nu se regăsea printre ei. Mă uitam pe site-ul FRF şi sufeream, pentru că înseamnă mult pentru mine să joc pentru ţara mea. La un moment dat, pentru a nu mai fi dezamăgit constant, am decis să-mi scot din cap naţionala. Am zis: gata, îmi fac treaba şi dacă mă cheamă, bine, dacă nu, asta e. Şi uite că până la urmă a venit convocarea.

Crezi că o să fii doar în lot sau o să joci şi în cele două meciuri?

Eu sunt conştient că acum e vorba despre o conjunctură cu aceste accidentări ale jucătorilor importanţi, dar aşa se întâmplă în fotbal. Un titular e indisponibil, altul vine, joacă mai bine decât el şi îi ia locul. Altfel, toată lumea ar „muri“ titular pe postul lui. Eu vreau să profit de absenţa lui Marica şi, dacă Victor Piţurcă mă va folosi, să dau gol. E adevărat, trebuie să-mi ajut, mai întâi, echipa, dar eu sunt atacant şi din goluri trăiesc. Ele îmi dau moral. N-are rost să fiu ipocrit.

Cum ţi se pare lupta pentru calificare în grupa noastră?

Cred că va fi foarte greu să-i „fure“ cineva Olandei primul loc. La Budapesta, trebuie să ne intereseze doar rezultatul. Dacă nu pierdem, devenim favoriţi clar în faţa lor pentru locul doi. 

Ai emoţii înainte de aceste două jocuri?

Nu voi avea nicio emoţie, chiar dacă sunt în premieră la echipa mare. Cred că am trecut de acest moment. Acum, important e să fiu în lot, alături de băieţi şi vom vedea ce aport voi avea la aceste două jocuri. Un lucru e clar: eu sunt pregătit să joc şi 90 de minute, dacă Victor Piţurcă va decide aşa. 

De când joc în Franţa n-am fost sunat de prea multe ori din ţară. Cu domnul Piţurcă n-am vorbit niciodată, doar secundul dânsului, domnul Neagoe m-a sunat de câteva ori. 

Claudiu Keşeru atacant Angers

Şanse mici să fie titular

Claudiu Keşeru (foto stânga) e un produs al clubului FC Bihor, dar n-a jucat mult timp în România. La doar 17 ani, el a plecat în Franţa, semnând cu Nantes. De atunci, evoluează în Hexagon şi, până să ajungă la Angers, a trecut pe la Libourne şi Tours, alte două cluburi din liga secundă. În perioada 2004-2008, vârful de 26 de ani a bifat 25 de selecţii la naţionala U-21 a României, marcând de şase ori. Convocat pentru „dubla“ cu Ungaria şi cu Olanda, Keşeru are şanse mici să fie titular, având în vedere că rivalii săi pe post sunt nume grele precum Mutu şi Bogdan Stancu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite