Drama vieții lui Beckenbauer: destin tragic pentru singurul său băiat care a ajuns fotbalist VIDEO
0Stins la 78 de ani, Franz Beckenbauer a lăsat în urma sa o familie destul de mare. Pentru că s-a căsătorit de trei ori și a avut cinci copii, patru băieți și o fată. Dintre băieții săi doar Stephan a ajuns fotbalist, însă a avut un destin tragic.

După o carieră modestă, Stephan Beckenbauer s-a stins la doar 46 de ani, răpus de o tumora cerebrală.
Sunt și câteva detalii mai puțin știute, în afara Germaniei, despre „Kaiser Franz“. De pildă, era un bun actor și a avut o apariție într-un serial de comedie în 1971 și a jucat într-un film în 1973. În plus, avea o voce plăcută care i-a permis să cânte melodia „Gute Freunde kann niemand trennen“ (n.r. – Prietenii buni nu pot fi despărțiți de nimeni).
Datorită popularității sale, Beckenbauer a apărut în foarte multe reclame, atât în Germania, cât și la nivel mondial. Au existat și unele „pete“ pe cariera sa de conducător. A fost anchetat, la un moment dat, pentru corupție într-un dosar privind găzduirea Mondialului din 2006 de către Germania. Ulterior, cazul a fost clasat. În 1982, Beckenbauer s-a mutat în Austria, unde s-a și stins acum, ca să plătească taxe mai mici. În ultimii ani din viața sa, „Kaiser Franz“ s-a confruntat cu multe probleme de sănătate și, în noiembrie 2022, s-a scris că nu mai vede cu un ochi. Din cauza problemelor sale, Beckenbauer a și lipsit de la Mondialul din 2022, găzduit de Qatar.
Bornele unei cariere irepetabile în fotbalul de elită
DATE PERSONALE
*Nume: Beckenbauer
*Prenume: Franz
*Supranume: Kaiserul
*Data și locul naşterii: 11 septembrie 1945, Munchen (Germania)
*Data și locul morţii: 7 ianuarie 2024 (la 78 de ani), Salzburg (Austria)
*Înălţime: 1,81 m
CARIERA DE JUCĂTOR
*A evoluat pentru Bayern Munchen (1964-1977), New York Cosmos (1977-1980), Hamburg (1980-1982), New York Cosmos (1982-1983)
*A cucerit Cupa Campionilor Europeni (1974, 1975, 1976), Cupa Intercontinentală (1976), Cupa Cupelor (1967), Campionatul Germaniei (1969, 1972, 1973, 1974, 1982), Cupa Germaniei (1966, 1967, 1969, 1971), Campionatul Statelor Unite (1977, 1978, 1980)
*A avut 103 selecții și 14 goluri în naționala Germaniei. De 50 ori, a purtat banderola de căpitan în prima reprezentativă. Prima selecție a bifat-o în 1965, iar ultima în 1977
*A fost campion mondial (1974) și vicecampion mondial (1966) cu Germania, dar și campion european (1972)
*A câștigat Balonul de Aur de două ori (1972, 1976)
*A fost Jucătorul Anului în Germania de patru ori (1966, 1968, 1974, 1976)
CARIERA DE ANTRENOR / SELECȚIONER
*A pregătit Olympique Marseille (1990, din septembrie până în decembrie, apoi până în iunie 1991 ca director tehnic), Bayern Munchen (decembrie 1993-iunie 1994, aprilie 1996-iunie 1996)
*A cucerit Cupa UEFA (1996), titlul în Bundesliga (1994)
*A fost selecționer al Germaniei din 1984 până în 1990 în 66 de meciuri.
*Ca selecționer, a câștigat titlul mondial (1990) și a fost și vicecampion mondial (1986)
CARIERA DE CONDUCĂTOR
*Vicepreşedinte al lui Bayern Munchen din noiembrie 1991 până în iunie 1994
*Preşedinte al lui Bayern Munchen din iulie 1994 până în noiembrie 2009
*Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al lui Bayern Munchen din februarie 2002 până în noiembrie 2009
*Preşedinte de onoare al lui Bayern Munchen din noiembrie 2009 până în ianuarie 2024
*Vicepreşedinte al FIFA din ianuarie 2007 până în martie 2011
*Vicepreşedinte al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB) din 1998 până în 2010
*Preşedinte al Comitetului de Candidatură, apoi al Comitetului de Organizare pentru Mondialul din 2006, găzduit de Germania