Dragoș Iancu, vizitat la spital de Vali Țicu, cel care i-a rupt piciorul. Ce i-a transmis petrolistul
0Dragoș Iancu a fost vizitat pe patul de spital de Valentin Țicu, la două zile după ce căpitanul Petrolului i-a rupt piciorul în timpul partidei jucate de Hermannstadt la Ploiești (0-0).
Iancu a apucat să joace doar 5 minute, când fotbalistul de 20 ani a suferit o accidentare groaznică: fractură deschisă la piciorul stâng. El a părăsit terenul cu ambulanța, în timp ce Valentin Țicu și restul jucătorilor au izbucnit în plâns. La două zile după acel incident nefericit, petrolistul l-a vizitat la spital pe Dragoș Iancu.
“Suntem jucători profesioniști amândoi, ne știm din circuitul echipelor naționale și nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge într-o astfel de situație sau că îi voi provoca unui coleg o astfel de accidentare! Nu am avut nicio intenție, totul s-a întâmplat rapid, în tensiunea meciului, dar mă simt vinovat și îmi asum total cele întâmplate.
Îl va ajuta să treacă peste necaz
Voi fi alături de el și, dacă îmi va permite, îl voi ajuta să treacă peste acest eveniment și să revină cât mai repede pe teren. Încă o dată ii cer scuze lui Dragoș, familiei lui, dar și cluburilor Hermannstadt și Petrolul”, a mărturisit Vali Ticu, potrivit fcpetrolul.ro.
Dragoș Iancu a fost operat ieri și se declară optimist că va reveni pe teren în cel mai scurt timp. "Vreau sa mă întorc în 3 luni. Numai la asta mă gândesc! Sper să decurgă operația bine și să mă recuperez. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje de încurajare. Voi fi bine! Sunt puternic!", a spus fotbalistul lui Hermannstadt pentru gsp.ro.