Verdict crunt pentru Dragoș Iancu: fractură deschisă de peroneu. Ce spune Țicu, fotbalistul care i-a rupt piciorul VIDEO
0Dragoș Iancu, fotbalistul celor de la Hermannstadt, a suferit o accidentare groaznică în partida de duminică seara, jucată la Ploiești, pe terenul Petrolului. În minutul 6 al întâlnirii, Valentin Țicu i-a rupt piciorul, în urma unui fault neintenționat. Iancu a fost transportat imediat la București pentru operație.
Tânărul jucător al sibienilor a părăsit terenul în ambulanță, în timp ce colegii și adversarii săi se aflau în stare de șoc pe gazon. Accidentarea sibianul vine la doar cinci zile înainte să împlinească 21 de ani. Verdictul medicilor este unul cât se poate de dur: fractură deschisă de peroneu, ceea ce înseamnă luni de chin pentru tânărul jucător și final de sezon pentru el.
Dragoș Iancu a fost faultat involuntar de Valentin Țicu, care a izbucnit în plâns când a văzut imaginile horror cu adversarul său. Și și alți fotbaliști au izbucmnit în lacrimi.

Clubul la care joacă Dragoș Iancu a transmis un mesaj de îmbărbătare pentru fotbalist: "Gândurile și toate emoțiile noastre de bine se îndreaptă acum către Dragoș, un tânăr extrem de talentat, care a căzut astăzi victima unui fault pe care nu avem cuvinte să-l descriem... Știm, însă că acest copil nu-l merita! Nici un #fotbalist NU merită să fie accidentat în acest mod, însă noi suntem aici să jucăm fotbal, nu să judecăm.
Dragoș al nostru a primit diagnosticul de fractură deschisă de peroneu și va fi operat în această seară de urgență la un spital din București. El este puternic și va trece cu bine peste această grea încercare! Dar noi? Noi îi vom fi alături într-o formă sau alta???

Dragoș va citi mesajele voastre, fiindcă se bucură de fiecare moment, fiecare minut și fiecare clipă de fotbal. Forță, Dragoș!", au scris sibienii, pe pagina oficială de Facebook.
Țicu: Toată puterea și rugăciunile mele se duc spre el
Vali Țicu a fost vizibil afectat de accidentarea groaznică pe care a suferit-o Dragoș Iancu, după o alunecare nefericită. El a transmis un mesaj prin intermediul paginii de Facebook a clubului Petrolul, prin care își cere scuze: ”Vreau să prezint scuze publice lui Dragoș Iancu, familiei lui, clubului Hermannstadt. Îmi pare rău. Inițial am avut impresia că eu am luat fața mingii, să bag o alunecare. Nici prin gând nu mi-a trecut ce se putea întâmpla. Sper să fie bine (n.r. Dragoș Iancu). Toată puterea și rugăciunile mele se duc spre el. Sper să revină repede. Regret tot.
Nu s-a pus problema din partea mea să-l lovesc intenționat, să fac un gest nesportiv. Mi-a fost greu să văd faza. Se vede clar că n-am intenție. E foarte greu pentru mine. M-am pus în locul lui. Mă simt ca și cum eu am pățit asta. Toate gândurile și puterea mea merg spre el să se facă bine”.