Dopajul, greu de "ucis"

Tehnicile de detecŢie ale substanţelor dopante progresează, cad capete încoronate, Agenţia Mondială Antidoping se instalează ferm în conştiinţa publică, dar indecizia anumitor autorităţi

Tehnicile de detecŢie ale substanţelor dopante progresează, cad capete încoronate, Agenţia Mondială Antidoping se instalează ferm în conştiinţa publică, dar indecizia anumitor autorităţi sportive şi bătăliile juridice fără sfârşit au constituit în 2005 piedicile cele mai eficiente ale luptei împotriva dopajului.
A stăzi, laboratoarele pun la punct noile forme de eritropoietină, pot să recunoască hormonii de creştere şi lucrează deja la detectarea dopajului viitorului: cel genetic, inaplicabil deocamdată la om, dar testat încă de pe acum pe cobai. În paralel, marile federaţii internaţionale adoptează una după alta noul Cod mondial antidoping, care unifică lista produselor interzise şi sancţiunile. Ţările, pe de altă parte, au semnat în octombrie, în cadrul UNESCO, o convenţie care furnizează guvernelor cadrul legal pentru armonizarea eforturilor lor în lupta contra dopajului. Rezultatul s-a văzut imediat: câteva afaceri de răsunet au marcat anul 2005, cu precădere în ciclism, tenis şi atletism. Afacerea Lance Armstrong, mai întâi. Emblematică pentru dificultăţile luptei antidopaj ale acestui început de secol: un ziar, cotidianul sportiv francez L’Equipe, dezvăluie în august că eşantioane din urina campionului ciclist american prelevate în timpul Turului Franţei 1999 au relevat, cinci ani mai târziu, prezenta eritropoietinei (EPO). Armstrong neagă toate acuzaţiile. Şi se apără pe terenul dreptului: testele nu au respectat deloc protocolul controalelor antidoping, au fost realizate în cadrul unei cercetări ştiinţifice şi ar fi trebuit să rămână anonime. Publicarea rezultatelor este, pentru avocaţii rutierului, o atingere inadmisibilă la viaţa privată. Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) îl susţine mai întâi pe american, condamnându-i violent pe autorii "scurgerilor" de informaţii. Şi precizează că septuplul învingător al Turului Franţei este de neatins din punct de vedere juridic. Comentariu dezamăgit al lui Dick Pound, şeful Agenţiei Mondiale Antidoping: "Am spus odată că există, cu adevărat, o problemă în ciclism şi că UCI este pe cale să nege însăşi existenţa acestei probleme". În noiembrie, de altfel, cvadruplul câştigător al Turului Spaniei, spaniolul Roberto Heras, a fost controlat pozitiv cu EPO în urma unui test realizat, de data aceasta, în formă perfectă. Sancţiunea nu a fost însă pronunţată. Dar alte federaţii opun o rezistenţă mai mare decât UCI. Cu şase luni înaintea Cupei Mondiale la fotbal, FIFA nu a adoptat încă reglementările conforme Codului mondial antidoping. În ceea ce priveşte sportul profesionist american, în special baseballul, ele continuă să negocieze lista produselor interzise şi speră la sancţiuni mai blânde. Anul 2005 s-a încheiat totuşi cu două judecăţi pline de simboluri. Pe 13 decembrie, atletul american Tim Montgomery, care nu a fost controlat pozitiv niciodată, este suspendat pe doi ani de către Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne, pentru implicarea în scandalul laboratorului californian BALCO. Această decizie, care a creat precedente şi deci jurisprudenţă, este de natură să pună pe gânduri pe toţi cei care, până acum, credeau că pot scăpa de sancţiuni strecurându-se prin găurile plasei controalelor urinare sau sanguine. Câteva zile mai târziu, pe 21 decembrie, este rândul tenismanului Mariano Puerta, 27 de ani, finalist la Roland Garros în iunie, care se vede suspendat pe opt ani pentru al doilea control pozitiv în trei sezoane. Judecata a fost salutată ca exemplară, într-o disciplină suspectată multă vreme de complezenţă faţă de dopaj. Chiar dacă totuşi respectarea procedurilor intră în contradicţie cu o anume morală sportivă. Puerta, controlat pozitiv în iunie, a putut juca până la sfârşitul sezonului fără a fi suspendat, şi chiar a participat la Mastersul din noiembrie... (Pentru realizarea acestui material s-au folosit informaţii ROMPRES)