Djokovici, antivaccinist? Sârbul a lăsat o portiţă deschisă când a fost întrebat despre serurile pentru COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Djokovici

După ce s-a speculat foarte mult, în privinţa unei decizii personale a lui Novak Djokovici, acesta a lămurit definitiv lucrurile.

În aşteptarea debutului său în noul sezon, Novak Djokovici a acordat un interviu pentru BBC, primul după scandalul expulzării sale din Australia.

„N-am fost niciodată împotriva vaccinării. Mi-am făcut toate vaccinurile copilăriei. Ceea ce am susţinut însă mereu a fost libertatea de a decice ce pui în corpul tău“, şi-a început Nole dialogul cu BBC. 

Sârbul, care nu s-a vaccinat împotriva COVID-ului, având boala de două ori, prima dată în iunie 2020, iar apoi în decembrie 2021, a insistat că nu respinge nici acum vaccinurile aflate pe piaţă: „Am mintea deschisă în ceea ce priveşte posibilitatea de a mă vaccina, pe viitor. Pentru că ne dorim cu toţii să găsim cea mai bună soluţie de a încheia această criză generată de COVID“.

Întrebat dacă e dispus să rişte ratarea unor competiţii majore, precum French Open şi Wimbledon, din cauza statutului său de nevaccinat, Djokovici a oferit un răspuns tranşant: „Da. E preţul pe care sunt dispus să-l plătesc. Pentru că principiile de a lua decizii, când vorbim despre corpul meu, sunt mai importante decât orice titlu şi orice altceva“.

CITEŞTE ŞI:

Djokovici, dezvăluire crucială: De ce a fost expulzat, de fapt, din Australia

Djokovici, pe lista la Indian Wells, turneu destinat vaccinaţilor: Ce înseamnă decizia sârbului

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite