Dinamo, viitorul sună rău: Cele două scenarii după retrogradarea istorică din weekend
0
„Câinii“ evaluează, deocamdată, daunele după prima retrogradare din istoria echipei de 74 de ani. Din păcate pentru club, cele două mari variante care se discută, în acest moment, sunt de-a dreptul deprimante.
Dinamo a tot trăit, în ultimii ani, cu sabia retrogradării deaspura capului. Şi, în cele din urmă, inevitabilul s-a produs acum, după barajul cu Universitatea Cluj.
Vorbim despre o ruşine uriaşă, pentru că prima retrogradare din istoria roş-albilor vine la capătul unui sezon în care două echipe din Liga I, Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş, şi-au dat duhul, în plin sezon. Drept urmare, Dinamo trebuia doar să prindă locul 6 din 10 în play-out, pentru a-şi asigura rămânerea în primul eşalon. Când a eşuat, echipa a avut şi „colacul de salvare“. Adică, barajul cu Universitatea Cluj. Unde, din nou, a dat-o în bară.
Aşadar, retrogradată, Dinamo îşi „joacă“, în aceste zile, viitorul. Şi pe masă se află două variante. Ambele ar fi fost de neconceput, până acum câţiva ani, pentru o grupare de talia celei din „Ştefan cel Mare“.

Antrenorul Duşan Uhrin jr a plecat, acasă, în Cehia şi, aproape sigur, nu va mai reveni la Dinamo
De insolvenţă depinde şi prezenţa în „B“
Dinamo se afla deja în insolvenţă, înaintea dezastrului cu „U“ Cluj. Problema e că, de acum înainte, planul de reorganizare, necesar pentru eşalonarea datoriilor, trebuie refăcut. Pentru că cel existent se baza pe nişte venituri care s-au evaporat după retrogradare. În primul rând, vorbim despre suma aferentă drepturilor TV, de aproximativ 1,3 milioane de euro pe sezon, în cazul unei formaţii din partea a doua a clasamentului. Prin comparaţie, pentru un sezon petrecut în „B“, Dinamo va încasa doar 20.000 de euro din televizări!
Dacă, totuşi, acest plan de reorganizare va trece printr-un miracol, atunci formaţia din „Ştefan cel Mare“ va avea posibilitatea de a evolua în viitorul sezon al ligii secunde. Şi ar primi un răgaz în tentativa găsirii unui investitor. Continuând pe această linie optimistă, Dinamo poate obţine promovarea după numai un sezon petrecut în „B“. În paralel, trebuie să facă rost de bani pentru a-şi stinge, treptat, datoriile. Cele care vor rămâne. Pentru că marele avantaj al insolvenţei e că restanţele acumulate în timp vor „intra la apă“. Mai pe româneşte, o parte din datorii vor fi, pur şi simplu, şterse, iar cele rămase pot fi achitate într-o perioadă stabilită. Dacă acest plan va fi respectat, atunci societatea va ieşi, ulterior, din insolvenţă, fiind sănătoasă din punct de vedere financiar. În ultimii ani, chiar Dinamo a reuşit acest lucru, sub conducerea lui Ionuţ Negoiţă. Şi CFR Cluj reprezintă o altă poveste de succes din acest punct de vedere. Ardelenii au ieşit din insolvenţă, în mai 2017. Din sezonul următor, a început hegemonia CFR-ului pe plan intern, echipa cucerind titlul de cinci ori la rând!

Cosmin Matei, aflat şi el pe lista plecărilor, la Dinamo
Falimentul înseamnă liga a 4-a
A doua variantă pentru Dinamo apare pe masă, dacă planul de reorganizare va pica. În cazul unei societăţi aflate în insolvenţă, acest lucru înseamnă, automat, faliment. E drumul pe care s-au dus multe echipe româneşti, în ultimii ani, în frunte cu Rapid.
Dacă Dinamo va intra în faliment, atunci trebuie înfiinţată o nouă societate. Iar echipa „nou-născută“ va prelua palmaresul celei care a „murit“ – aici, poate apărea o mare controversă, în condiţiile în care Nicolae Badea deţine acest palmares – urmând să-şi înceapă aventura fotbalistică de la nivelul ligii a 4-a. În acest scenariu, totul trebuie făcut de la zero. Şi, având în vedere situaţia extrem de complicată la nivelul acţionariatului, cu siguranţă, renaşterea va fi îngreunată de multe situaţii controversate. Practic, se va bate pe cadavrul lui Dinamo. Şi nimeni nu poate spune de acum, cu precizie, ce finalitate va avea o astfel de poveste.
CITEŞTE ŞI:
6 ani a durat revenirea Rapidului în Liga I, de la momentul retrogradării, în sezonul 2014-2015. Giuleştenii au dat faliment după un sezon petrecut în „B“, cel din 2015-2016.
Cazul Stadionului
În viziunea multora, viitorul clubului Dinamo depinde şi de renovarea stadionului. Pentru că arena actuală e, practic, o ruină. Au fost obţinute deja toate aprobările pentru ca lucrările de renovare să înceapă. Potrivit estimărilor însă, noul stadion va fi gata, prin 2024 sau 2025. Până atunci, trebuie stabilit şi locul unde Dinamo îşi va disputa partidele de acasă.