Dinamo îl ademeneşte pe Răzvan Lucescu cu un salariu impresionant
0Noul finanţator majoritar din „Ştefan cel Mare”, Ionuţ Negoiţă, lucrează deja la strategia clubului pentru sezonul viitor. Printre planurile patronului dinamovist se regăseşte şi aducerea unui nou antrenor, iar cel vizat este Răzvan Lucescu.
Potrivit gsp.ro, Răzvan Lucescu este curtat intens de Ionuţ Negoiţă, iar un cuvânt greu de spus în această tranzacţie îl va avea şi tatăl lui Răzvan, Mircea Lucescu, care este de acord ca fiul său să antreneze pe Dinamo în sezonul viitor. Deşi este mulţumit de parcursul echipei de la instalarea lui Ţălnar ca principal, finanţatorul dinamovist îşi doreşte să aducă un tehnician reputat, care să aibă ca obiectiv câştigarea campionatului şi calificarea echipei în grupele Ligii Campionilor.
Cel mai potrivit nume în această ecuaţia a devenit cel al lui Răzvan Lucescu, care ar fi negociat deja cu Ionuţ Negoiţă, potrivit unor surse din interiorul clubului, citate de gsp.ro. Dacă va veni la Dinamo, Lucescu jr. va primi un salariu stagional de 750.000 de euro, cu condiţia să câştige campionatul şi să califice echipa în grupele Ligii Campionilor.
În această situaţie, dacă venirea lui Răzvan se va concretiza, Cornel Ţălnar ar putea pleca în ţările arabe, unde ar antrena pe bani mulţi, conform spuselor unor apropiaţi. „L-ar împlini faptul că a reuşit să readucă Dinamo în frunte şi s-ar despărţi cu demnitate de club, chiar dacă el mereu a fost pansament şi nu a fost tratat cu respectul pe care l-ar fi meritat”.