Dialog superb după Italia – Croația la Euro 2024: conferința de presă a adus viralul zilei VIDEO

0
Publicat:

Italia și Croația au oferit cea mai dramatică întâlnire de la Euro 2024 de până acum. Iar spectacolul de la Leipzig a fost atât de frumos, încât mulți au regretat că una din aceste naționale își pregătește deja bagajele pentru drumul de întoarcere spre casă.

Luka Modrici. FOTO: Facebook
Luka Modrici. FOTO: Facebook

În centrul atenției s-a aflat, atât în timpul meciului, cât și după fluierul de final, admirabilul Luka Modrici (38 de ani). Care a deschis scorul, la Leipzig, după un scenariu de Oscar, după cum Adevărul a scris aici. Reușita din poarta apărată de Donnarumma a fost, în mod cert, ultima pentru inepuizabilul mijlocaș croat la un European. Cariera sa fabuloasă de până acum a fost și motivul pentru care mulți spectatori neutri și-au dorit victoria croaților în confruntarea de la Leipzig. De asemenea, după meci, un jurnalist italian a ținut un monolog în timpul conferinței pentru a-și exprima admirația pentru Modrici. Potrivit Digi Sport, cuvintele italianului l-au „mișcat“ pe căpitanul Croației, după cum s-a și văzut din replica sa.

Cum a decurs dialogul din conferință?

*Jurnalist italian către Modrici: Bună seara, Luka. Sunt un jurnalist italian și am vrut să îți mulțumesc pentru tot ce ai arătat, nu doar în seara asta, ci în toată cariera ta. Încă o dată, ai demonstrat că ești un jucător de top. Ai marcat, deși ai ratat penalty-ul. Am vrut doar să-ți spun asta. Aș vrea să te rog să nu te retragi niciodată, deoarece ești unul dintre cei mai mari jucători pe care i-am comentat. Îți mulțumesc!

*Luka Modrici către interlocutorul său: Mulțumesc! Îți mulțumesc foarte mult pentru aceste cuvinte frumoase, direct din adâncul inimii mele. Îți mulțumesc! Și eu mi-aș dori să joc pentru totdeauna, dar probabil va veni un moment în care va trebui să agăț ghetele în cui. Voi continua să joc, nu știu pentru cât timp, dar îți mulțumesc pentru cuvintele adresate. Mulțumesc!

VEZI DIALOGUL DE LA CONFERINȚĂ

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite