Dezamagiri romanesti pe final de Olimpiada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de vineri trebuia sa fie una speciala pentru delegatia Romaniei la aceasta Olimpiada, pentru ca era ziua in care asteptam cateva medalii. Exceptandu-l pe boxerul Ionut Gheorghe care, cu bronzul

Ziua de vineri trebuia sa fie una speciala pentru delegatia Romaniei la aceasta Olimpiada, pentru ca era ziua in care asteptam cateva medalii. Exceptandu-l pe boxerul Ionut Gheorghe care, cu bronzul in buzunar, lupta pentru un loc in finala, teoretic, cele mai mari sanse la un loc pe podium le aveau Florin Popescu si Silviu Simioncencu, primul fiind campion olimpic la Sydney in proba de C2 1000 m, exact proba la care participa ieri. Din pacate pentru el, dar si pentru noi, succesul de la Sydney n-a mai putut fi repetat. Desi erau considerati printre favoritii la titlu, mai ales ca se calificasera dupa ce castigasera una dintre serii, romanii nu au reusit nici un moment sa puna in pericol suprematia germanilor sau a olandezilor. Dupa ce au trecut de 250 de metri pe locul opt, Popescu si Simioncencu au lasat impresia ca sunt in stare de mai mult. La 500 de metri erau pe locul cinci, la 750 de metri ocupau doar pozitia a sasea pentru ca, in finalul cursei, sa rateze podiumul pentru doua secunde. Aceasta a fost una dintre cele mai slabe curse facute de compatriotii nostri care au ocazia, in aceasta dimineata, sa se revanseze. Cei doi vor concura de la ora 10,10 in finala masculina C2 500 de metri, proba in care, acum trei ani, Florin Popescu a castigat medalia de bronz. Dupa dezamagirea provocata de echipajul de kaiac-canoe am asteptat cateva ore ca sa suferim din nou. Ionut Gheorghe, singurul boxer roman ramas in competitie pentru medalia de aur la aceasta Olimpiada, a pierdut cu un scor mult prea drastic, 9-30, meciul din semifinale cu thailandezul Manus Boonjumnong. Ca si in celelalte meciuri disputate de romani pana acum, impresia generala a fost ca adversarului pugilistului nostru i se puncteaza si intentiile de lovituri, dar la finalul meciului de ieri nimeni nu a mai vorbit despre arbitraj. "De sase luni de zile, baiatul asta are probleme medicale cu mana dreapta", s-a plans Rudel Obreja, liderul echipei noastre, "si vreau ca lumea sa stie ca el a ajuns pana aici boxand cu o singura mana. Nu am vorbit mai devreme despre aceste probleme, pentru ca nu era bine ca adversarii lui sa stie, dar acum lucrurile trebuie puse la punct. Adevarul e ca din punct de vedere medical noi, romanii, suntem in epoca de piatra. De sase luni de zile mergem la doctori sa vedem care e problema lui Ionut si toata lumea ii face analize. Nu stiu ce doctori trebuiau sa se ocupe de el, dar nimeni n-a facut-o pana acum. Ce sa ne mai ascundem, suntem vai de noi". Feri Vastag s-a aratat dezamagit, atat de prestatia elevului sau, cat si de situatia lui medicala: "Trebuie sa recunosc ca sunt foarte dezamagit de acest rezultat", a precizat antrenorul care a preluat lotul national de box dupa dezastrul de la Europenele din Croatia si a contribuit, iata, cu un bronz la zestrea de medalii a Romaniei la Atena 2004, "dar nu vreau sa ma leg prea mult de problema lui Ionut. El este unul dintre cei mai valorosi pugilisti pe care ii avem in acest moment si, chiar daca astazi nu s-a putut mai mult, imi place sa cred ca o sa ne aratam valoarea la Beijing. Totusi sunt multumit ca in timpul scurt pe care l-am petrecut la lot de la preluarea lui am reusit sa calific trei boxeri la Olimpiada si sa castigam, iata, o medalie. E bronz, ne doream mai mult, dar sa asteptam Beijing-ul". In fine, Ionut Gheorghe, cu ochii mai mult la mana lovita decat la ziaristi, a declarat: "Va dati seama ca mi-am dorit sa castig si sa lupt pentru titlul olimpic, dar dupa repriza a doua am stiut ca nu mai am nici o sansa. Abia de mai puteam ridica mana dreapta, iar de lovit nici nu se mai punea problema. Am vrut mai mult, dar trebuie sa ma multumesc cu bronz. Eu zic ca nu este rau pentru un boxer care participa la prima Olimpiada". In acest moment, dupa cele intamplate astazi, aproape ca nu mai avem nici o sansa la medalii, desi specialistii spun ca Maria Cioncan, diseara, in finala de la 1.500 m, si Oana Pantelimon si Monica Iagar, la saritura in inaltime, ar putea sa ne mai aduca cel mult un bronz.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite