Despre Maria Olaru, din Marea Britanie: „Cele mai crunte bătăi i le dădeau de fapt părinţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Olaru şi-a lansat cartea Preţul aurului sinceritate incomodă la Bookfest 4 iunie 2016 Foto David Muntean

Volumul autobiografic „Preţul aurului. Sinceritate incomodă”, pe care fosta mare campioană Maria Olaru, în vârstă de  34 de ani, l-a lansat luna aceasta, continuă să provoace reacţii.

Cosmin Minea, doctorand la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, unde cercetează patrimoniul arhitectural în Vechiul Regat, a scris un editorial pe această temă pe site-ul contributors.ro, din care redăm câteva fragmente. 

„Maria Olaru nu se uită deloc corect în trecut. Nu o acuz. Greşeala asta o întâlnim la tot pasul. Se cheamă în linii mari «decontextualizare». Ea ne prezintă cu sinceritate multe aspect incomode întâmplate când era gimnastă profesionistă, acum vreo 15 ani (acum are 34). Respectiv cum ea şi colegele erau bătute, jignite, umilite de antrenorii Belu, Bitang, Forminte dar şi de unii părinţi ai fetelor. Aşadar iată bucăţica din trecut, care conform spuselor Mariei Olaru nu e scrisă acum ci este publicarea jurnalului ei ţinut atunci, când avea 19 ani. Bucăţica este cât se poate de autentică, e o parte din trecut. Este însă o parte foarte-foarte mică. Cum am zis mai sus îi lipseşte contextul. Batăile şi jignirile domnilor Belu şi Bitang se întâmplau într-o lume care este astăzi fascinant de îndepărtată, deşi au trecut doar 15 ani. Era perioadă când majoritatea părinţilor îşi băteau copiii. Când TOŢI (toţi) antrenorii îşi altoiau mai tare sau mai uşor sportivii. Când palma era parte din viaţa noastră, a tuturor copiilor, stimaţi adulţi! Mai mult, aceste metode se aplicau nu numai în estul urât al Europei dar şi în America sau in alte ţări din Vest. Daca nu mă credeţi cercetaţi mai bine metodele lui Béla Károlyi, antrenorul-legendă care a creat-o pe Nadia şi apoi a inventat gimnastica in America. Citiţi despre cum le antrena pe americance, despre jigniri şi chinuri. Despre cum America a devenit prima ţară în lume in gimnastică. Nu era o lume bună, asta cu siguranţă (...) Dar atunci se gândea altfel iar bătăile şi jignirile erau confirmate şi reconfirmate de atitudinea noastră şi de performanţele lor. Rezultatul celor întâmplate este că astăzi o avem pe Maria Olaru, campională olimpică, mondială şi europeană. Este unul dintre cele mai strălucite produse ale unora dintre cele mai strălucite metode de antrenament aplicate de unii dintre cei mai străluciţi oamenii din sport în jurul anilor 2000 (…) Noi ce facem? Nu înţelegem că cele mai crunte bătăi le dădeau de fapt părinţii gimnastelor, uităm cum era să fii sportiv de performanţă. Nu ne gândim că până la urmă nici atunci bătaia nu era permisă. Era la fel de ilegală în faţa legii ca şi astăzi. Doar că nimănui nici măcar nu-i trecea prin cap să zică ceva sau să-i spună cuiva că domnul Belu pălmuieşte gimnastele. Îmi imaginez parcă perfect faţa sictirită a unui poliţist care i-ar fi zis din varful buzelor unui eventual părinte «păi nu matale ai dus-o acolo?» Totul, absolut totul în jurul domnului Belu şi a doamnei Bitang încurajau aceste metode de antrenament”, a notat Minea. 

Maria Olaru

Despre Marea Britanie, dar într-un cu totul alt context, cel al referendumului istoric de joi, a scris şi soţul Mariei Olaru, politicianul Bogdan Diaconu: „Ziua în care soarele a răsărit. 24 iunie...ziua în care s-a născut şi apoi a renăscut speranţa! Iată că Angela Merkel s-a culcat precum Mircea Geoană, stăpâna puternică a unui imperiu german care stăpâneşte Uniunea Europeană şi s-a trezit văzând cum începe sfârşitul. Români, trebuie să ne unim în jurul idealului românesc, a valorilor noastre creştin-ortodoxe, a sacrificiului făcut de înaintaşii noştri şi să ne apărăm suveranitatea, independenţa şi viitorul neamului nostru: «Nu admitem nimănui să caute şi să ridice pe pământ românesc un alt steag decât acela al istoriei noastre naţionale». Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Mărturia unui torţionar de gimnaste: "Am avut tranziţia mea de la maimuţă la om. Iertaţi ce se poate ierta, restul voi lua cu mine dincolo!"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite