De la rochiile de prințesă la argintul european. Carolina Pungă e, la 15 ani, vicecampioană la junioare

La doar 15 ani, sportiva română a devenit vicecampioană europeană de junioare la 200 de metri. A crescut pe pista de atletism, este antrenată de propria mamă și provine dintr-o familie de campioni, dar spune că alegerea de a face performanță i-a aparținut în totalitate.

Carolina Pungă e vicecampioană europeană de junioare la 200 m (FOTO: European Athletics)

La capătul celor 200 de metri ai finalei europene de la Rieti, între Carolina-Andreea Pungă și medalia de aur nu s-a aflat nici măcar timpul necesar pentru a clipi. O singură sutime de secundă a despărțit-o pe adolescenta din România de titlul continental.

Mariona Armero, reprezentanta Spaniei, a oprit cronometrul la 23,57 secunde. Carolina a trecut linia de sosire în 23,58, stabilindu-și un nou record personal și devenind vicecampioană europeană Under-18. Bronzul i-a revenit cehoaicei Aneta Onderkova, cu 23,87.

O sutime poate să doară. Dar, în cazul Carolinei, spune mai ales cât de aproape a ajuns deja de vârful Europei, deși are numai 15 ani (va împlini 16 abia la 1 noiembrie). Cu o zi înainte, românca încheiase finala de 100 de metri plat pe locul al cincilea, în 11,61 secunde. A plecat astfel de la Rieti cu două finale europene și cu prima mare medalie internațională a unei cariere despre care oamenii atletismului vorbesc deja ca despre una cu un potențial uriaș.

Prințesa Elsa a început să alerge

Cu doar câțiva ani în urmă, Carolina nu visa la podiumuri europene, la cronometre sau la sutimi de secundă. Ca orice copil, avea o lume a ei, locuită de prințese, păpuși și rochii colorate. Elsa era favorita.

„Mă uitam la desene animate. Îmi plăceau cele cu prințese, cu Elsa. Elsa era preferata. Când eram mică, tot timpul aveam rochii de prințesă”, povestea Carolina într-un material realizat de Sportsnet în 2024.

Mama ei, Mirela, își amintea cu zâmbetul pe buze acea perioadă în care trebuia să găsească mereu costumul personajului preferat al fiicei sale.

„Ne jucam cu păpușile. A fost frumoasă perioada aceea de joacă. O îmbrăcam în prințesă. Tot timpul îmi cerea câte o prințesă din desene animate și trebuia să caut pe internet acele rochițe speciale”, spunea mama ei.

Carolina a păstrat ceva din universul copilăriei. Spunea că și-ar dori să poată zbura și că i-ar plăcea să se întreacă într-o cursă cu Superman. La Rieti, pentru 23 de secunde și 58 de sutimi, a părut că le face pe amândouă.

Carolina Pungă, alături de mama ei, Mirela (FOTO: Facebook/ Federația Română de Atletism)

A învățat să meargă pe stadion

Povestea ei în atletism a început cu mult înainte ca ea să poată înțelege ce înseamnă un antrenament sau o competiție. Carolina a crescut, la propriu, pe pistă.

„A mers în premergător pe stadion. I-am adus premergătorul acolo, pentru că avea mai mult spațiu și putea să alerge”, își amintea mama sa.

Atletismul face parte din istoria familiei Pungă. Tatăl Carolinei, Ionuț, a devenit campion mondial de juniori la triplusalt în 1998, la Annecy, cu o săritură de 16,94 metri. A participat ulterior și la Jocurile Olimpice de la Sydney. Mama sa, Mirela, a fost multiplă campioană națională și balcanică în probele de sprint și garduri. Astăzi îi este și antrenoare.

Cu un asemenea trecut sportiv în familie, ar fi ușor de spus că drumul Carolinei era stabilit dinainte. Ea ținea însă să precizeze că atletismul nu i-a fost impus. „Am început atletismul la vârsta de trei ani și pe la patru-cinci ani am intrat la performanță. De mică mi-a plăcut foarte mult. Eu am vrut de la început. Nu m-au forțat părinții mei”, spunea sportiva.

De la săritura în lungime la viteza pură

În 2024, Carolina considera săritura în lungime proba sa principală. Era deja multiplă medaliată atât la sărituri, cât și în probele de viteză, iar la numai 13 ani câștiga titluri naționale în competiții rezervate sportivelor sub 18 ani.

Între timp, centrul de greutate al carierei sale s-a mutat către sprint. Forța și viteza pe care le arătase încă din copilărie au transformat-o într-una dintre cele mai promițătoare tinere sprintere ale continentului. Profilul său oficial consemnează rezultate în probele de 60, 100 și 200 de metri, dar și un record personal de 5,87 metri la săritura în lungime.

Schimbarea probei principale nu pare însă o ruptură, ci continuarea firească a calităților observate de mama ei încă de la primele concursuri. „Calitățile sunt viteza și forța nativă pe care le-a avut întotdeauna și care s-au văzut în comparație cu alți sportivi. O altă mare calitate este psihicul foarte bun în concurs. Se motivează foarte bine. De asemenea, este foarte conștiincioasă”, explica Mirela Lascău.

În semifinalele europene de la Rieti, Carolina intrase în finala de 200 de metri cu al șaselea timp, 23,89. Câteva ore mai târziu, când miza devenise maximă, a alergat mai repede ca niciodată: 23,58. Exact acel psihic de concurs despre care vorbea mama sa.

„Pe stadion dispare mama”

Relația dintre o sportivă adolescentă și antrenoarea ei poate fi complicată. În cazul Carolinei, lucrurile devin și mai delicate: persoana care îi stabilește programul, îi corectează greșelile și îi cere să depășească momentele dificile este chiar mama sa.

„Mă simt bine cu ea. La antrenamente sunt ca orice altă sportivă. Se comportă cu mine la fel ca și cu ceilalți. Nu este nicio diferență între mine și colegii mei”, spunea Carolina.

Mirela Lascău, mama sportivei, descria regula după care încearcă să conducă această relație în două roluri: „Pe stadion dispare mama. Dar, uneori, trebuie să apară și mama pe stadion. Este dificil. Mai avem și neînțelegeri, dar Carolina este o fire foarte înțelegătoare”.

Tocmai pentru că își antrenează propriul copil, Mirela recunoștea că tinde uneori să-i ceară mai mult decât celorlalți. „Mi-am dat seama de pe la șase ani, când a început să aibă primele concursuri, că este ceva special la ea față de restul copiilor. Tocmai pentru că sunt mama ei îmi este greu să mă port cu ea. Încerc să fiu mai dură și parcă uneori sunt mai dură cu ea decât cu ceilalți”, povestea mama sportivei pentru SportsNet în urmă cu doi ani.

Carolina și mama ei, între curse (FOTO: Facebook/ FR Atletism)

Medalia nu este suficientă

Carolina avea doar 13 ani când formula una dintre ideile care explică cel mai bine performanța obținută acum în Italia. Pentru ea, locul ocupat pe podium nu era singurul criteriu după care își judeca un concurs. „Medalia și rezultatul mă interesează foarte mult, dar pentru mine cel mai important este rezultatul. Medalii câștig aproape tot timpul, însă, dacă nu am rezultatul pe care mi-l doresc, sunt supărată chiar dacă am câștigat”.

La Rieti, medalia a fost de argint, dar timpul a reprezentat cel mai bun rezultat al vieții sale. Probabil că o sutime pierdută în fața campioanei Spaniei va rămâne o vreme în mintea ei. În același timp, recordul personal îi arată cât de mult s-a apropiat, la numai 15 ani, de sportivele care domină categoria U18.

Când a început să concureze împotriva unor fete mai mari, unele dintre rivale o priveau cu neîncredere sau chiar cu superioritate. Carolina răspundea prin rezultate. „M-am simțit foarte bine și am fost foarte fericită și mulțumită, mai ales că muncesc foarte mult pentru aceste rezultate. Unele fete se mai uită urât la mine”, povestea ea după ce cucerise titluri naționale U18 la numai 13 ani. Acum, nu mai poate fi privită de sus. Este vicecampioana Europei.

Delegația României la Campionatele Europene U18 (FOTO: Facebook/ FR Atletism)

Visul olimpic a rămas în picioare

În 2024, când săritura în lungime era încă proba sa principală, Carolina vorbea deja despre Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Va avea atunci numai 17 ani. „Visul meu este să fiu campioană olimpică. Să câștig Olimpiada în 2028, dacă pot, sau să iau o medalie. Voi fi mai mică, dar sper să pot să fac ceva”, declara ea.

De atunci, proba principală s-a schimbat. Visul nu pare însă să se fi micșorat. Dimpotrivă, după finalele de 100 și 200 de metri de la Europene și după argintul câștigat la Rieti, Los Angeles nu mai este doar fantezia îndrăzneață a unui copil. Este o țintă către care Carolina Pungă aleargă deja.

O face cu disciplina unui sportiv matur. Mama sa povestea că se culcă înainte de ora 23.00 și se trezește în jurul orei 6.00 pentru a ajunge la școală. Antrenamentele, concursurile și studiile lasă puțin loc pentru excesele obișnuite ale adolescenței.

Există însă și recompense. Carolinei îi plac fast-food-ul și tiramisu, dar își permite asemenea plăceri mai ales după concursurile reușite. „Când am un concurs și obțin un rezultat foarte bun, mă duc și mănânc. Dintre prăjituri, cred că tiramisu îmi place cel mai mult”, mărturisea ea. „După victoriile importante ieșim undeva unde vrea ea. Nu are voie fast-food în mod obișnuit, dar, când câștigă, poate să mai mănânce ce dorește”, completa mama sa.

După argintul european de la Rieti, Carolina și-a câștigat, fără îndoială, dreptul la o astfel de sărbătoare.

Când era mică, îmbrăca rochii de prințesă și visa să zboare. Astăzi îmbracă echipamentul României și aleargă 200 de metri mai repede decât aproape toate junioarele Europei. Elsa a rămas în desenele copilăriei. În viața reală, prințesa a devenit vicecampioană europeană.