De ce nu a mai ajuns Chiricheş la Dortmund: „De la filmarea aceea i se trage. Klopp şi-a pierdut interesul după ce l-a văzut cum arăta atunci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cariera lui Vlad Chiricheş a intrat într-un con de umbră în ultima perioadă, după ce fundaşul lui Tottenham şi cel mai bun jucător român din 2013 a ieşit cu imaginea serios şifonată, în ianuarie, când a fost surprins de către paparazzii, la ieşirea dintr-un club, în stare de ebrietate.

După acel incident, Chiricheş a acuzat şi câteva probleme medicale, şi n-a mai evoluat aproape două luni la Tottenham. 

Nici revenirea pe gazon n-a fost însă de bun augur, românul gafând în două meciuri consecutive la Spurs. În ultimele partide n-a mai prins lotul lui Tottenham. 

Fostul mare jucător al Stelei şi al Borussiei, Marcel Răducanu, acum în Germania, a recunoscut interesul finalistei Ligii Campionilor din sezonul trecut pentru fundaşul român. Dar crede că acesta a plătit scump aventura de la începutul anului. 

„Lui Chiricheş nu i se trage doar de la accidentare. Dar a pierdut multe atunci. Klopp (n.r. - antrenorul Borussiei), când a venit la Bucureşti (n.r. - pentru barajul România – Grecia), o făcuse special pentru el şi Gardoş. Era dorit aici, toţi aveau o impresie bună despre el. Acum, Klopp şi-a pierdut interesul după ce l-a văzut în starea aia. Vă zic sigur! Putea ajunge la Dortmund. Mai ales că sînt şanse mari ca Hummels să plece vara asta. Acum nu s-a mai auzit nimic despre el aici“, a declarat Marcel Răducanu, pentru Fanatik. 

Citeşte şi 

Chiricheş a venit în vizită la Bucureşti şi s-a îmbătat crunt într-un club cu foştii săi colegi de la Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite