De ce n-a ajuns Dan Petrescu la naţionala României: antrenorul a dezvăluit cât de interesaţi au fost cei de la FRF de el
0
După plecarea lui Victor Piţurcă la Al-Ittihad, federaţia a surprins, numindu-l în funcţie pe Anghel Iordănescu, un tehnician care ieşise la pensie. Asta în timp ce existau variante, precum Cosmin Olăroiu şi Dan Petrescu.
Dacă Olăroiu a explicat, săptămâna trecută, motivul pentru care Arabia Saudită a putut să-l numească selecţioner, ceea ce n-a putut face Federaţia Română de Fotbal, acum i-a venit rândul lui Dan Petrescu să ofere, în premieră, detalii despre dezinteresul oamenilor de la Casa Fotbalului pentru serviciile sale.
„Pe mine nu m-a sunat nimeni de la FRF. Dar nu era obligatoriu ca să mă sune. N-am niciun drept să cer asta. Eu nu fac parte din niciun grup. Eu sunt doar antrenor şi atât. Pe mine nu mă controlează nimeni. Eu nu fac parte din nicio gaşcă şi aş merge oriunde să antrenez“, a explicat „Bursucul“ la Dolce Sport.
Liber de contract după ce Al-Arabi (Qatar) a renunţat la el din cauza rezultatelor slabe, Petrescu s-a arătat surprins de numirea lui Anghel Iordănescu în funcţia de selecţioner.
„Nu mă aşteptam să antreneze nea Puiu. Nu mă mai gândeam în viaţa mea vreodată să-l vedem pe nea Puiu la naţională. N-are cum nea Puiu să piardă calificarea asta la Euro 2016. Oricărui antrenor i-ar fi greu să piardă calificarea. Nea Puiu, la ce experienţă are, nu are cum să greşească“, a afirmat Petrescu.